11.710 de beneficiari de pensii de serviciu, în iulie

În luna iulie 2025, numărul persoanelor care au beneficiat de pensii de serviciu a ajuns la 11.710, cu 25 mai multe față de luna precedentă. Dintre aceștia, 7.851 de beneficiari au primit pensie prin Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS – contributivitate), arată datele centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), citate de Agerpres.

Cea mai mare categorie a fost reprezentată de beneficiarii Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor – 5.696 de persoane, dintre care 2.560 aveau pensie din BASS. Pentru acest grup s-a înregistrat și cea mai ridicată pensie medie de serviciu, de 25.283 de lei, compusă din 7.489 de lei din BASS și 22.084 de lei de la bugetul de stat.

Legea nr. 216/2015, care prevede pensii de serviciu pentru membrii Corpului diplomatic și consular al României, a avut în iulie 795 de beneficiari, dintre care 696 primesc pensie din BASS. Pensia medie a fost de 6.892 de lei, cu o componentă de 2.893 de lei suportată din bugetul de stat.

1352 de pensionari provin din aviație

În baza Legii 215/2015, ce modifică și completează Legea 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, erau înregistrați 877 de beneficiari (653 cu pensie din BASS). Valoarea medie a pensiei a fost de 6.113 lei, dintre care 3.425 de lei proveneau de la bugetul de stat.

Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007, referitoare la statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, a adus beneficii pentru 1.352 de pensionari (toți cu pensie din BASS). Pensia medie a fost de 13.070 de lei, iar 8.004 lei au fost acoperiți din bugetul de stat.

Pensiile de serviciu pentru personalul Curții de Conturi au vizat 676 de persoane (toate cu pensie din BASS). Media a fost de 10.107 lei, dintre care 2.196 de lei proveneau din bugetul de stat.

De asemenea, conform Legii 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor, au existat 2.314 beneficiari (1.914 cu pensie din BASS). Pensia medie s-a ridicat la 6.711 lei, cu o contribuție de 3.875 de lei din bugetul de stat.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare