23 de vaci au căzut într-un iaz dintr-o comună suceveană. Pompierii au intervenit

Duminică, peste 20 de bovine au căzut într-un iaz aflat pe raza localității Pocoleni din comuna Rădășeni, fiind necesară o intervenție amplă a pompierilor din județul Suceava pentru salvarea acestora, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.

Pentru recuperarea celor 23 de animale au acționat pompierii militari din cadrul Detașamentelor de Pompieri Fălticeni și Suceava, care au intervenit cu trei autospeciale echipate cu accesorii specifice și cu o ambulanță SMURD B2, alături de lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Rădășeni.

„Cu eforturi susținute și cu ajutorul accesoriilor din dotare până la acest moment au fost extrase 21 bovine. Se lucrează în continuare pentru extragerea celorlalte două. La locul evenimentului este prezent și un medic veterinar pentru evaluarea acestora”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.

Ulterior, sursa citată a revenit cu detalii suplimentare, precizând că doar una dintre bovine a murit înecată, în timp ce celelalte 22 au fost scoase la mal în viață ca urmare a eforturilor echipajelor de intervenție.

„O bovină este decedată. Se lucrează în continuare pentru extragerea acesteia din iaz, misiunea fiind îngreunată de distanța mare față de mal”, au menționat oficialii ISU Suceava.

Potrivit aceleiași surse, animalele au ajuns în apă după ce gheața iazului s-a rupt sub greutatea lor.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare