Organizația Mondială a Sănătății (OMS) plănuiește să demareze duminică o campanie amplă de vaccinare în Fâșia Gaza, potrivit informațiilor transmise miercuri de agenția DPA.
Aproximativ 44.000 de copii, la care personalul medical nu a reușit să ajungă în cei doi ani de conflict dintre Israel și organizația palestiniană teroristă Hamas, urmează să fie vaccinați, pe parcursul a zece zile, împotriva rujeolei, oreionului, rubeolei și poliomielitei, între altele.
Dozele următoare, corespunzătoare schemei de vaccinare, vor fi administrate în luna ianuarie 2026.
Ca urmare a urgenței sanitare provocate de apariția poliovirusului în Fâșia Gaza, OMS a desfășurat deja campanii de vaccinare împotriva poliomielitei în perioadele de încetare temporară a focului din vara anului 2024 și din februarie 2025. Deși echipe mobile de medici vor acționa pe teren, există copii la care nu se va putea ajunge nici de această dată.
Conform estimărilor OMS, aproximativ 20% dintre copiii cu vârste sub cinci ani nu au fost vaccinați niciodată sau nu au primit suficiente doze de vaccin, din cauza conflictului armat.
În paralel cu această acțiune de imunizare, UNICEF va interveni pentru combaterea malnutriției, urmărind să ofere sprijin cât mai rapid și mai adecvat copiilor și tinerilor afectați.
Potrivit datelor OMS, înainte de izbucnirea războiului, rata generală de vaccinare în Fâșia Gaza era de 98%, însă specialiștii estimează că în prezent aceasta a scăzut sub pragul de 70%.



