Judecătoarea Alina Corbu își încheie vineri mandatul de președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând să iasă din activitatea juridică prin pensionare.
Tot vineri, președintele Nicușor Dan a semnat decretul prin care aceasta este eliberată din funcția de judecător.
Într-un comunicat transmis de Înalta Curte, Alina Corbu își exprimă preocuparea cu privire la riscul ca judecătorii să ajungă percepuți ca „dușmani ai poporului”.
„În final, din perspectiva unui manager de instanță supremă și judecător în ultimii 15 ani la Înalta Curte de Casație și Justiție, care va deveni începând de mâine un simplu cetățean, se impune un semnal de alarmă legat de pericolul incomensurabil pentru democrația noastră care rezidă în transformarea mediatică a judecătorilor în aceste zile în dușmani ai poporului. Indiferent de nivelul emoțional pe care îl poate atinge dezbaterea desfășurată în aceste zile, rugămintea acestui președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție către cetățenii României este de a se informa cât mai complet cu putință și de a lua în considerare că, pentru fiecare dintre noi, angajați la stat sau la privat, aflați în funcții de conducere sau pe o funcție de execuție, bogați sau săraci, judecătorul este ultima linie de apărare în momentul în care ne confruntăm cu o situație de abuz în care drepturile noastre sunt lezate. O justiție independentă, eficientă și puternică corespunde fără îndoială intereselor naționale vitale ale României. Tocmai din acest motiv, pentru toți factorii responsabili, dezbaterea publică cu privire la toate aceste aspecte ar trebui să facă obiectul unei abordări pragmatice, fundamentate și raționale”, se arată în comunicat.
Lia Savonea, o figură controversată, este propusă să o înlocuiască pe Alina Corbu, însă această numire necesită aprobarea președintelui Nicușor Dan.
În cursul zilei de miercuri, Nicușor Dan a precizat că este foarte posibil să semneze decretul de numire a Liei Savonea la conducerea Înaltei Curți, menționând că a analizat „niște sesizări” care i-au fost transmise și care, în opinia sa juridică, sunt lipsite de temei.
„În ipoteza în care doamna Corbu nu se răzgândește, doamna Savonea va prelua (mandatul de președinte ÎCCJ – n.r.) pe 1 august”, a spus Nicușor Dan în cadrul unei conferințe de presă, fiind întrebat în legătură cu decizia Consiliului Superior al Magistraturii de a o desemna pe Lia Savonea la șefia ÎCCJ și cu privire la termenul limită în care aceasta ar urma să preia funcția.



