Serghei Lavrov: Întâlnirea dintre Putin și Zelenski trebuie pregătită minuțios

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat marți că o eventuală întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski trebuie să fie „pregătită minuțios” și că un tratat de pace între Rusia și Ucraina nu poate ignora „interesele de securitate” ale Moscovei. Afirmațiile sale vin după ce, în ziua precedentă, la Casa Albă, Donald Trump a avut întrevederi atât cu Zelenski, cât și cu mai mulți lideri europeni, potrivit agențiilor AFP, Reuters și EFE.

După aceste discuții, dar și în urma unei convorbiri telefonice cu Putin, liderul american a anunțat intenția de a organiza mai întâi o întrevedere bilaterală între Putin și Zelenski, urmată de o reuniune trilaterală Trump–Putin–Zelenski. Zelenski, care de mai mult timp insistă să aibă un dialog direct cu președintele rus, a spus luni că se așteaptă ca în următoarele două săptămâni să aibă loc o întâlnire fără condiții prealabile, în cadrul căreia să fie discutate inclusiv aspectele teritoriale ce țin de un posibil acord de pace.

Lavrov a avertizat însă, într-un interviu acordat televiziunii publice din Rusia, că „orice contact care implică șefi de stat trebuie pregătit minuțios”. El a adăugat că Moscova „nu respinge niciun format de lucru, nici bilateral, nici trilateral”, dar a insistat ca aceste formate „să înceapă la nivel de experți și apoi să parcurgă toate etapele necesare pentru pregătirea summiturilor”. Totodată, a subliniat:

„Punctul principal este că aceste formate nu sunt gândite de dragul acoperirii mediatice sau a știrilor de seară”.

Anterior, consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov precizase că în discuția telefonică dintre Putin și Trump de luni seara a fost analizată posibilitatea „creșterii nivelului de reprezentare a părților ucraineană și rusă” în cadrul negocierilor, dar fără a face referire la o posibilă întâlnire între Putin și Zelenski. Kremlinul și-a menținut poziția că liderul rus nu are ce negocia separat cu Zelenski și că o întrevedere directă ar putea avea loc doar pentru semnarea unui acord de pace final.

Rușii din Ucraina, să fie respectați

În același interviu, Lavrov a reafirmat că un eventual acord de pace trebuie să țină cont de „interesele de securitate” ale Rusiei. Potrivit acestuia, „fără respectarea intereselor de securitate ale Rusiei, fără respectarea deplină a drepturilor rușilor și rusofonilor care trăiesc în Ucraina, nu poate fi vorba despre vreun acord pe termen lung, întrucât aceste cauze trebuie eliminate urgent în cadrul soluționării”.

Referindu-se la chestiunea frontierelor, ministrul rus a arătat că modificările teritoriale fac parte deseori din mecanismele de soluționare a conflictelor. Conform unor relatări de presă, la summitul cu Trump din Alaska de vineri, Putin ar fi solicitat retragerea completă a Ucrainei din regiunea Donbas (ce include provinciile Donețk și Lugansk), oferind în schimb înghețarea celorlalte linii de front. Totuși, președintele rus s-ar fi arătat mai deschis la ideea unor garanții de securitate acordate Ucrainei de către state occidentale, inclusiv SUA, dar în afara cadrului NATO.

Zelenski, la rândul său, a respins orice cedare de teritorii și, după discuțiile purtate luni la Casa Albă, a menționat că această temă urmează să fie tratată direct cu Putin. Întâlnirile lui Trump cu Zelenski și cu liderii europeni nu au clarificat direcția negocierilor pentru pace, accentul fiind pus mai ales pe garanțiile de securitate solicitate de Ucraina și susținute de partenerii săi europeni. Între timp, Moscova a reiterat chiar în timpul acestor discuții că se opune ferm desfășurării unor trupe NATO pe teritoriul ucrainean.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare