UCL: FC Pafos, Kairat și Bodo/Glimt s-au calificat în grupele Ligii Campionilor

FC Pafos, Kairat Almatî și Bodo/Glimt au obținut marți seara calificarea în faza principală a Ligii Campionilor, după meciurile din returul play-off-ului.

Campioana Ciprului, FC Pafos, unde evoluează și mijlocașul român Vlad Dragomir, a reușit pentru prima dată să ajungă în grupele Champions League. După victoria cu 2-1 de la Belgrad, în meciul retur Steaua Roșie a deschis scorul prin Mirko Ivanic (60). Formația cipriotă a egalat spectaculos prin brazilianul Jaja (89), care a reluat din voleu o centrare venită dintr-o lovitură liberă obținută de Dragomir și executată de Pepe.

Kairat Almatî s-a impus pe teren propriu în fața lui Celtic Glasgow la loviturile de departajare, scor 3-2, după 210 minute fără gol (90 în prima manșă și 120 în retur). Pentru echipa kazahă au înscris Aleksandr Martinovici, Ofri Arad și Egor Sorokin, în timp ce Valeri Gromîko a trimis în bară. Portarul Temirlan Anarbekov a avut o contribuție decisivă, reușind să apere trei penalty-uri executate de Adam Idah, Luke McCowan și Daizen Maeda. Pentru scoțieni au punctat doar Arne Engels și Callum McGregor. Kairat s-a calificat astfel pentru prima dată în grupele Champions League, devenind a doua echipă din Kazahstan care obține această performanță, după FC Astana în sezonul 2015-2016.

Bodo/Glimt a pierdut în deplasare cu Sturm Graz, scor 1-2, însă a beneficiat de avantajul categoric obținut în tur, 5-0. Norvegienii au înscris primii prin Mathias Joergensen (15), dar austriecii au întors scorul prin golurile lui Seedy Jatta (30) și Tim Oermann (73).

Rezultatele manșei secunde din play-off-ul Ligii Campionilor:

Marți

(+) Kairat Almatî (Kazahstan) – Celtic Glasgow (Scoția) (0-0 în tur) 0-0, după prelungiri; 3-2 la loviturile de departajare

(+) FC Pafos (Cipru) – Steaua Roșie Belgrad (Serbia) (2-1 în tur) 1-1

Sturm Graz (Austria) – (+) Bodo/Glimt (Norvegia) (0-5 în tur) 2-1

**Miercuri**

FC Bruges (Belgia) – Glasgow Rangers (Scoția) (3-1 în tur)

Qarabag FK (Azerbaidjan) – Ferencvaros Budapesta (Ungaria) (3-1 în tur)

FC Copenhaga (Danemarca) – FC Basel (Elveția) (1-1 în tur)

Benfica Lisabona (Portugalia) – Fenerbahce Istanbul (Turcia) (0-0 în tur)

Echipele marcate cu semnul (+) au obținut calificarea în faza principală a Ligii Campionilor, iar formațiile învinse vor continua în grupele Europa League.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare