Cseke Attila a lucrat la eficientizarea structurilor autorităților locale

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a lucrat la reorganizarea structurilor din administrația locală pe baza informațiilor disponibile până la începutul acestei săptămâni, informații care nu vizau posturile ocupate, a declarat marți, pentru Agerpres, ministrul Cseke Attila.

„Ministerul Dezvoltării nu a produs și nu va produce fake-uri. Am lucrat la eficientizarea structurii autorităților locale pe baza datelor de care dispuneam până la începutul acestei săptămâni, date care nu se refereau la posturi ocupate. De ieri, am început să avem și date care conțin cifre referitoare la posturi ocupate”, a explicat Cseke Attila.

Premierul Ilie Bolojan a precizat recent că o reducere de 25% a numărului maxim de posturi aprobate în administrația locală ar avea „aproape nule” efecte, întrucât ar viza locuri vacante sau neînființate.

„Atunci când Ministerul Dezvoltării a propus o reducere de 25%, mi-am dat seama că, de fapt, facem ce am mai făcut: le spunem oamenilor că vom face reduceri ale căror efecte sunt aproape nule, pentru că desființează doar posturi care ipotetic n-au fost înființate sau posturi vacante, iar efectele reale asupra scăderii de cheltuieli sunt aproape nule. Am văzut asta de mai multe ori și nu-mi pot permite, în situația în care este România, să vin cu astfel de soluții în fața cetățenilor, în calitate de prim-ministru”, a declarat Bolojan într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Premierul a explicat că propunerea de reducere cu 25% părea inițial convingătoare, dar nu avea o bază solidă.

„Când a apărut propunerea de 25% de reducere, lucrurile sunau bine. Dar eu sper că a fost o propunere eronată, care nu s-a bazat pe o analiză reală și, știți, atunci când propui reduceri, dacă ne gândim foarte bine, trebuie să ai niște reacții. În momentul în care vezi că n-ai nicio reacție, trebuie să-ți pui întrebarea ce se întâmplă. Și, făcând o analiză reală și cinstită a efectelor, am constatat că această propunere a Ministerului Dezvoltării de a reduce cu 25%… Cum să o numesc? Era un fake în realitate, adică efectele de reducere erau aproape nule”, a afirmat Bolojan.

El a subliniat că este necesar să existe date clare privind personalul din administrație: „nu sunt perfecte, nu sunt cu mare acuratețe, dar e oglindă pentru prima dată a administrației din România”.

„Și veți vedea județe în care, dacă s-ar aplica o reducere de 15% pe țară, cum este județul Bihor, reducerea în administrația la Bihor va fi de 3%. Înseamnă că au făcut ceva. Altele poate au procente mai mari. Veți vedea localități în care nu trebuie să reducă nicio persoană. Dimpotrivă, pot să facă angajări dacă vor, dacă este cazul. Și vom vedea localități care trebuie să se întrebe de ce trebuie să reduc posturi. Sigur, discuția e mai complexă”, a adăugat premierul.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare