Fostul adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, a fost arestat preventiv

Curtea de Apel București a decis miercuri arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, a lui Alexandru Bălan, fost adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat de trădare și de transmiterea unor informații secrete către KGB din Belarus.

Bălan, care are 47 de ani și deține atât cetățenia moldovenească, cât și pe cea română, a fost reținut luni de procurori la Timișoara, după care a fost adus la București pentru a fi audiat de anchetatori.

„Astăzi, 8 septembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unui suspect, în vârstă de 47 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în formă continuată. Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, începând cu anul 2024 și până în prezent, suspectul, care a deținut anterior funcții de conducere în cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, a fost angrenat în activități de divulgare neautorizată a unor informații secrete de stat, către reprezentați ai unei puteri străine, respectiv ofițeri din cadrul Comitetului Securității de Stat – KGB al Republicii Belarus, în condiții de natură să pună în pericol securitatea națională a României”, a transmis DIICOT luni, printr-un comunicat.

Potrivit procurorilor, în perioada 2024–2025, suspectul ar fi avut două întrevederi la Budapesta, Ungaria, cu ofițeri ai Comitetului Securității de Stat – KGB din Belarus. Există suspiciuni că aceste întâlniri au avut ca scop transmiterea de instrucțiuni și realizarea de plăți pentru activitățile desfășurate.

Investigația, coordonată sub egida EUROJUST, a primit sprijin din partea serviciilor de informații din România, Ungaria și Cehia, dar și al procurorilor din Ungaria, Cehia și Republica Moldova.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare