Avioane rusești au survolat spațiul aerian al Estoniei. Reacția Parisului: incursiune periculoasă și iresponsabilă

Parisul a criticat dur Moscova vineri, acuzând „o nouă provocare”, după ce trei avioane militare rusești au pătruns în spațiul aerian estonian și au fost interceptate de avioane NATO, transmite AFP.

„Franța condamnă cu cea mai mare fermitate această incursiune periculoasă și iresponsabilă în spațiul aerian al unui stat membru al Uniunii Europene și al unui aliat NATO (…) o încălcare flagrantă a dreptului internațional”, a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe printr-un comunicat.

Incidentul a implicat trei avioane MIG-31 care au intrat vineri în spațiul aerian al Estoniei și au zburat aproximativ 12 minute deasupra insulei Vaindloo. Avioane F-35 participante la misiunea NATO de poliție aeriană desfășurată în această țară baltică „au răspuns incidentului”, au precizat autoritățile estone, citate de Reuters și EFE.

Această nouă incursiune a avioanelor militare rusești în spațiul aerian al unei țări NATO are loc într-un climat de tensiune sporită pe flancul estic al Alianței, după ce săptămâna trecută drone rusești au fost doborâte deasupra Poloniei.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare