Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat miercuri că nu exclude posibilitatea unor noi demiteri în legătură cu decesele survenite la Spitalul „Sf. Maria” din Iași.
„Pe lângă sancțiunile pe care le-am impus deja, în cadrul DSP Iași, de exemplu, sau în cadrul unității sanitare, nu exclud noi demiteri”, a precizat ministrul la finalul unei vizite la Spitalul de Pediatrie din Pitești.
El a menționat că raportul Corpului de Control și al Inspecției Sanitare de Stat, întocmit după verificările la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”, urma să fie finalizat „cel mai probabil” în cursul zilei de miercuri, moment în care vor fi prezentate și primele concluzii.
În cadrul vizitei de la Pitești, Alexandru Rogobete s-a declarat satisfăcut de nivelul serviciilor medicale și de investițiile realizate în unitatea spitalicească.
„Discutăm aici de un spital de pediatrie care la finalul anului rămâne cu fonduri, excedent bugetar, ceea ce arată un management excepțional și o utilizare corectă atât a resurselor umane, cât și a resurselor financiare”, a afirmat ministrul.
Șase copii internați la Spitalul „Sf. Maria” din Iași au decedat în ultimele zile, după ce au fost infectați cu bacteria Serratia Marcescens.
Ca urmare, Ministerul Sănătății a constituit o Celulă de criză, formată din Inspecția Sanitară de Stat, Corpul de control al ministrului și Direcția de Sănătate Publică Iași.
Pe 29 septembrie, ministrul Sănătății anunța măsuri „ferme și concrete” pentru a preveni și limita infecțiile nosocomiale, subliniind că tragedia de la Iași nu a fost cauzată de lipsa de echipamente sau resurse, ci de nerespectarea protocoalelor și de reacția întârziată a instituțiilor.
„Am dispus demiterea conducerii DSP Iași și am solicitat președintelui CJ Iași schimbarea managerului spitalului, din cauza reacției întârziate și a lipsei grave de coordonare administrative și procedurale”, a transmis acesta pe Facebook.



