USR solicită analiza ultimelor patru rapoarte de activitate ale SRI în Parlament

USR solicită conducerii Parlamentului să permită dezbaterea în plenul reunit a ultimelor patru rapoarte de activitate ale Serviciului Român de Informații (SRI).

Este vorba despre rapoartele SRI pentru anii 2021, 2022, 2023 și 2024. Liderii grupurilor parlamentare USR, Bogdan Rodeanu și Ștefan Pălărie, au depus în acest sens o cerere scrisă, potrivit unui comunicat al partidului.

Deputatul USR Allen Coliban, membru al Comisiei comune pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, a subliniat că este important ca publicul să afle ce a realizat serviciul în acești ani, în contextul în care România a fost expusă unui război hibrid. El a precizat că rapoartele, care potrivit legii ar fi trebuit dezbătute anual în Parlament, nu au mai fost analizate de la începutul anului 2021, fiind blocate la nivel politic fără explicații.

Conform Legii nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea SRI, directorul serviciului prezintă anual, sau ori de câte ori hotărăște Parlamentul, rapoarte privind îndeplinirea atribuțiilor legale.

De asemenea, Comisia comună de control parlamentar are obligația, potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 30/1993, să examineze rapoartele SRI și să întocmească propriile documente, care sunt transmise Birourilor Permanente ale celor două Camere pentru dezbatere și aprobare în plen. În acest context, USR cere ca rapoartele pentru anii 2021–2024 să fie scoase de la sertar și incluse pe ordinea de zi a plenului reunit al Parlamentului.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare