Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat vineri, după încheierea congresului formațiunii, că UDMR dorește să aducă contribuția experienței sale pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă societatea românească.
„Am terminat lucările congresului (…), am adoptat un document strategic, nefiind un congres cu miză personală, că n-am avut alegeri. Intenția noastră a fost să avem un document strategic care arată realitatea din societatea românească și din comunitatea maghiară și să spunem ce vrem să facem și ce trebuie să facem în următoarea perioadă, ca să depășim această criză bugetară, pe de o parte, și să nu creăm o criză economică, fiindcă o criză bugetară poate fi gestionată, o criză economică e mai greu de gestionat în acest moment. De aceea, noi vrem să contribuim cu experiența noastră prin responsabilitățile pe care noi le-am asumat în guvern la rezolvarea tuturor problemelor care în acest moment sunt importante, în așa fel încât guvernarea să fie mai dreaptă, mai justă și povara să fie distribuită în mod proporțional și egal, nu să fie pusă doar într-o parte sau doar pe cetățeni”, a spus Hunor.
El a menționat că l-a numit pe Antal Árpád, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, în funcția de director strategic al UDMR, cu rol în elaborarea și comunicarea obiectivelor pe termen mediu și lung ale Uniunii, precum și în coordonarea activităților politice, de dezvoltare organizațională și consolidare a comunității.
Congresul UDMR s-a desfășurat vineri la Jucu Herghelie, fiind cea de-a 17-a ediție, și a reunit aproximativ 1.000 de participanți, printre care premierul României, Ilie Bolojan, și premierul Ungariei, Orban Viktor.



