DNA cere percheziții informatice și la domiciliul lui Nelu Tătaru. Așteaptă avizul Parlamentului

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a solicitat Camera Deputaților un aviz pentru autorizarea perchezițiilor informatice și domiciliare în cazul fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, care este acuzat de luare de mită. Fiind deputat PNL, Nelu Tătaru beneficiază de imunitate parlamentară, iar procurorii au nevoie de acest aviz pentru a putea cerceta un demnitar.

„Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J. referatul şi copia dosarului penal (10 volume) întocmite de procurorul din cadrul Serviciul Teritorial Iaşi, pentru a fi înaintate ministrului Justiţiei, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaţilor, în baza art. 72 din Constituţia României, art. 23 alin. (1) şi art. 24 din Legea nr. 96 , republicată din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, art. 223 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.8/1994, cu modificările ulterioare, încuviinţarea percheziţiei informatice şi domiciliare”, se arată într-un comunicat DNA transmis vineri.

Primea bani și produse alimentare

Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală, joi, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), într-un dosar în care este acuzat de primirea de mită. Potrivit acuzațiilor, ca medic, Tătaru ar fi acceptat sume de bani între 100 și 500 de lei, precum și produse alimentare.

Procurorii DNA Iași au decis să continue urmărirea penală împotriva lui Nelu Tătaru, medic specialist la Blocul Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, județul Vaslui, și deputat. Acesta a fost desemnat suspect pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată, având în vedere că sunt investigate 57 de acte materiale.

În ordonanța emisă, procurorii anticorupție afirmă că, în perioada 3 aprilie – 12 iulie, Nelu Tătaru ar fi primit mită sub formă de bani și bunuri alimentare de la 45 de persoane (pacienți și aparținători) în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, inclusiv intervenții chirurgicale, consultații și eliberarea de rețete medicale. În acest dosar, se efectuează și urmărirea penală împotriva altor 27 de persoane care au calitatea de suspecți pentru infracțiunea de dare de mită, conform informațiilor furnizate de DNA.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare