România a obținut o victorie clară împotriva echipei naționale a Ciprului, cu scorul de 3-0, în etapa a treia a Ligii Națiunilor.
Golurile care au asigurat succesul echipei antrenate de Mircea Lucescu au fost marcate de Dennis Man, Răzvan Marin și Radu Drăgușin.
Nicușor Bancu (32 de ani) a fost avertizat în meciul disputat la Larnaca, iar căpitanul Universității Craiova va fi indisponibil pentru partida cu Lituania din 15 octombrie, din cauza acumulării de cartonașe galbene. Acesta primise anterior un avertisment și în meciul cu Kosovo, ceea ce duce la suspendarea sa.
Mircea Lucescu a exprimat dezamăgirea în legătură cu această situație, iar cel mai probabil îl va înlocui pe Bancu cu Alex Chipciu (35 de ani).
”Trecem de la 30 de grade la 7 grade, problema se pune cum îi recuperăm pe jucători. Terenul a fost moale, cu nisip și mușchi, acolo va fi un teren greu. Îmi pare rău că l-am pierdut pe Bancu, ne-ar fi fost foarte util”, a spus Mircea Lucescu.
Alex Chipciu a aflat imediat după jocul din Cipru că Bancu nu va fi disponibil la confruntarea cu Lituania și a părut luat prin surprindere în momentul în care jurnaliștii l-au întrebat cum vede faptul că va fi din nou titular la naționala României, după o pauză de aproximativ 5 ani.
”Cred că jucătorii au demonstrat la EURO că au încredere. România are nebunie, suntem în urna a treia, dar anii trecuți ne chinuiam cu echipe de acest gen. Acum, echipa pare de alt nivel. Jucătorii au confirmat până acum. Nu mă mai gândesc așa departe (n.r.- la Campionatul Mondial din 2026), mă gândesc doar la ziua următoare și la meciul următor.
E cea mai bună strategie ca să te simți viu. De ce titular? Vedem ce echipă va băga în Lituania. Mi-a zis cineva acum că Bancu e suspendat, dar nici nu m-am gândit la lucrul ăsta, nici nu-mi doream”, a Declarat Chipciu.
Programul României în Liga Națiunilor, Grupa C2
Meciuri jucate
Lituania – Cipru 0-1, Kosovo – ROMÂNIA 0-3
Cipru – Kosovo 0-4, ROMÂNIA – Lituania 3-1
Lituania – Kosovo 1-2, Cipru – ROMÂNIA 0-3
Meciurile următoare
Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA, Kosovo – Cipru (21:45)
Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45)



