Președintele israelian Isaac Herzog a primit o scrisoare de la omologul său american Donald Trump, în care acesta îl îndeamnă să ia în considerare acordarea unei grațieri prim-ministrului Benjamin Netanyahu, a anunțat miercuri biroul lui Herzog, citat de Reuters.
Netanyahu se confruntă cu un proces îndelungat pentru corupție, iar Trump a cerut în mod repetat grațierea aliatului său apropiat. Premierul israelian neagă acuzațiile și a pledat nevinovat.
În scrisoarea difuzată de biroul lui Herzog, Trump a afirmat:
„Deși respect absolut independența sistemului de justiție israelian și cerințele sale, cred că acest ‘caz’ împotriva lui Bibi, care a luptat alături de mine multă vreme, inclusiv împotriva adversarului foarte dur al Israelului, Iranul, este o urmărire penală politică și nejustificată”.
Trump solicită explicit grațierea premierului:
„Vă cer prin prezenta să-l iertați complet pe Benjamin Netanyahu, care a fost un prim-ministru formidabil și decisiv în timpul războiului și care acum conduce Israelul într-o eră a păcii”.
Biroul președintelui Herzog a transmis că acesta apreciază sprijinul ferm acordat Israelului de președintele Trump, însă a subliniat că „orice persoană care dorește să obțină o grațiere prezidențială trebuie să depună o cerere oficială în conformitate cu procedurile stabilite”.
În timpul vizitei sale din octombrie în Israel, Donald Trump l-a îndemnat totodată pe Herzog să-l grațieze pe Netanyahu într-un discurs adresat parlamentului israelian.
Benjamin Netanyahu a descris întreaga situație juridică ca fiind o „vânătoare de vrăjitoare” orchestrată de stânga pentru a răsturna un lider ales de dreapta.
Premierul nu a fost încă condamnat și are trei procese deschise: dosarele 1.000 și 2.000, pentru fraudă și abuz de încredere, și dosarul 4.000, considerat cel mai grav, legat de favoruri oferite omului de afaceri Shaul Elovich, care controla compania de telecomunicații Bezeq și site-ul Walla News, și care a beneficiat financiar în schimbul unei acoperiri mediatice favorabile pentru premier și soția sa.



