Președintele francez Emmanuel Macron îl va primi luni la Paris pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat sâmbătă Palatul Élysée, în contextul în care o echipă de negociatori ucraineni a plecat spre Statele Unite pentru a discuta planul american de a pune capăt conflictului cu Rusia, notează AFP.
„Cei doi lideri vor discuta despre situația și condițiile pentru o pace justă și durabilă, în continuitatea discuțiilor de la Geneva și a planului american și în strânsă consultare cu partenerii noștri europeni”, a indicat președinția franceză.
„De asemenea, vor face un bilanț al activității întreprinse privind garanțiile de securitate în cadrul Coaliției de voință”, a adăugat Palatul Élysée.
Statele Unite au prezentat recent un nou plan pentru a pune capăt conflictului declanșat de ofensiva rusă împotriva Ucrainei din februarie 2022, pe care încearcă să îl finalizeze cu aprobarea părților beligerante, dar Kievul se teme că va fi obligat să facă concesii semnificative în schimbul păcii.
„Vladimir Putin trebuie să accepte armistițiul sau să se resemneze expunând Rusia unor noi sancțiuni care îi vor paraliza economia, precum și unui sprijin european reînnoit pentru Ucraina”, a avertizat ministrul francez de externe într-un interviu acordat publicației La Tribune Dimanche.
În timp ce președintele rus contestă legitimitatea omologului său ucrainean, Jean-Noël Barrot a subliniat că Volodimir Zelenski „a fost ales în alegeri deschise, transparente și democratice, ceea ce nu este cazul lui Vladimir Putin”.
„Războiul pe care președintele rus a ales să-l ducă împiedică Ucraina să organizeze alegeri. În ceea ce privește cazurile de corupție, acestea trebuie tratate de instituțiile competente, fără interferențe cu procesul de pace”, a declarat el.
Volodimir Zelenski are toată legitimitatea de a conduce Ucraina spre pace, a adăugat șeful diplomației franceze.
La Paris, președintele ucrainean va fi însoțit de Prima Doamnă, Olena Zelenska, care va participa la un eveniment legat de inițiativa Bring kids back („Aduceți copiii înapoi”), pe care o conduce.
Această inițiativă „a făcut posibilă readucerea a aproape 2.000 de copii ucraineni luați de lângă familiile lor de către Rusia”, a subliniat ministrul francez.



