Înotătorul David Popovici spune nu a primit niciun ban de la ANS

Campionul olimpic și mondial la înot, David Popovici, a declarat marți seara că nu a încasat premiile acordate de Agenția Națională pentru Sport (ANS) pentru medaliile câștigate, situație în care se află și ceilalți sportivi, unele sume fiind restante încă din vara anului 2024.

Înotătorul a subliniat că speră ca situația să fie rectificată atât pentru el, cât și pentru colegii săi și a accentuat importanța sportului ca ambasador al țării și ca prioritate națională.

Referindu-se la sportivii care întâmpină dificultăți financiare din cauza acestor întârzieri, Popovici a afirmat că lipsa recompensei pentru munca depusă face ca sportul să fie și mai dificil și că pentru a continua o carieră de lungă durată este necesar să îți asiguri și traiul zilnic.

El a menționat că s-a considerat norocos că a reușit să atragă sponsori încă de la vârsta de 18 ani, ceea ce a facilitat continuitatea carierei sale, deși la început a fost dificil, implicând chiar eforturi susținute ale tatălui său pentru a contacta companii și a obține sprijin financiar.

Cere modernizarea bazinului din Complexul Lia Manoliu

Popovici a afirmat că este obosit de încercările repetate de a atrage sprijin din partea autorităților locale și centrale pentru sport și pentru modernizarea bazinului din Complexul „Lia Manoliu”, subliniind că infrastructura existentă nu este suficientă pentru nevoile tinerilor sportivi și ale noilor generații. El a menționat că, deși a semnalat problemele bazinului acoperit din complex, răspunsurile autorităților au fost neconcludente și amânate, ceea ce îl face să fie sceptic în privința rezolvării situației.

În prezent, David Popovici petrece timp cu familia și prietenii, urmând să stabilească lista obiectivelor pentru anul 2026 peste aproximativ o lună. El a precizat că 2025 a fost un an important pentru evoluția sa sportivă și personală, deși 2024 rămâne cel mai emoționant an din cariera sa, datorită câștigării aurului olimpic. Popovici a menționat că majoritatea colegilor săi și-au încheiat sezonul și se bucură de o perioadă de odihnă înainte de pregătirile pentru sezonul următor.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare