Peste 1.100 de muncitori acționează în toate sectoarele din Capitală pentru a curăța zăpada și a împrăștia material antiderapant pe străzi și bulevarde, dar și în stațiile STB și în zonele intens circulate, a informat, duminică, Primăria Municipiului București (PMB).
„312 utilaje de salubrizare și 1.144 de muncitori din toate sectoarele sunt pe străzi, în acest moment. Curăță zăpada și împrăștie material antiderapant, atât mecanizat, cât și manual, astfel încât voi să puteți circula în siguranță. Prioritate au bulevardele și străzile principale, pantele, rampele, podurile, trecerile de pietoni, stațiile STB și zonele intens circulate”, transmite Primăria Capitalei, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.
Municipalitatea transmite că agenții economici și asociațiile de proprietari au obligația de a-și curăța zăpada de pe trotuare.
Situația pe sectoare se prezintă astfel:
– Sector 1, Romprest: 45 utilaje + 310 operatori + 31 coordonatori;
– Sector 2, Supercom: 38 utilaje + 130 operatori + 8 coordonatori;
– Sector 3, Direcția de Salubritate: 60 utilaje și 150 operatori;
– Sector 4, Rosal: 57 utilaje + 250 operatori;
– Sector 5, Salubritate: 51 utilaje + 130 operatori + 7 coordonatori;
– Sector 6, Administrația Serviciului Public de Salubrizare: 61 utilaje + 174 operatori.
„Și pe timpul nopții, salubriștii au acționat cu 312 utilaje și 540 de muncitori. Azi (duminică – n.r.), continuă munca fără oprire. ANM anunță ninsoare pe tot parcursul zilei și apreciază că se vor mai depune 4-6 cm de zăpadă. Până mâine dimineață, grosimea stratului de zăpadă, în București, va fi de 12-15 cm”, se mai menționează în postarea Primăriei Capitalei.



