Armata israeliană a efectuat duminică numeroase bombardamente în sudul Libanului, vizând ceea ce autoritățile de la Tel Aviv consideră a fi infrastructuri militare ale grupării șiite Hezbollah, potrivit agenției EFE.
Locuitorilor din satul Kafr Hata li s-a transmis un ordin de evacuare, fiind avertizați să nu se apropie la mai puțin de 300 de metri de obiectivele vizate. Notificarea armatei israeliene a fost însoțită de o hartă a zonei, care indica perimetrul ce trebuia părăsit de populație.
Atacurile au avut ca țintă intrări în tuneluri și facilități utilizate pentru depozitarea armelor, pe care guvernul israelian le consideră parte a unor activități ilegale prin care Hezbollah ar încerca să-și refacă capacitățile militare, în pofida armistițiului semnat cu Libanul în noiembrie 2024.
Deși, după conflictul din 2024, Hezbollah a încetat bombardamentele asupra nordului Israelului, cabinetul condus de Benjamin Netanyahu afirmă că organizația șiită încearcă să se reînarmeze, ceea ce a determinat intensificarea operațiunilor militare israeliene în sudul Libanului.
La rândul său, armata libaneză a comunicat că a încheiat prima etapă a planului de dezarmare a Hezbollah în sudul râului Litani, la aproximativ 30 de kilometri de granița cu Israelul, însă autoritățile israeliene apreciază că aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a le garanta securitatea.
Potrivit autorităților israeliene, de la intrarea în vigoare a armistițiului au fost eliminați 380 de membri presupus aparținând Hezbollah în Liban, iar Israelul a anunțat că va continua acțiunile militare pentru a neutraliza orice amenințare la adresa statului său.



