Premierul Mark Carney a declarat că a fost contactat telefonic de Donald Trump luni seară și că discuția dintre cei doi a fost una pozitivă, acoperind mai multe subiecte, printre care Ucraina, Arctica, Venezuela și relațiile comerciale bilaterale. El a explicat marți că a dorit să clarifice poziția exprimată anterior la Davos și că i-a transmis acest lucru direct președintelui american.
„Ca să fiu absolut clar, și i-am spus acest lucru președintelui (Trump), am vorbit serios la Davos. M-am referit la un ansamblu mai larg de chestiuni și am descris Canada ca fiind prima țară care a înțeles schimbarea politicii comerciale a SUA”, a precizat șeful executivului de la Ottawa.
Totodată, Mark Carney a respins afirmațiile făcute anterior de secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, potrivit cărora premierul canadian ar fi revenit „în mod agresiv (…) asupra unor comentarii regretabile” formulate în discursul susținut săptămâna precedentă la Forumul Economic Mondial de la Davos.
Trump, nemulțumit de declarațiile premierului canadian
În intervenția avută a doua zi, în cadrul aceluiași eveniment, Donald Trump și-a exprimat nemulțumirea față de declarațiile lui Carney. Dintre liderii prezenți, premierul canadian s-a remarcat printr-un discurs amplu și coerent, apreciat de audiență. El a atras atenția că „vechea ordine mondială” construită pe reguli nu mai funcționează și nu va mai putea fi reluată, invocând competiția tot mai accentuată dintre marile puteri.
Fără a menționa explicit Statele Unite sau pe Donald Trump, Mark Carney a susținut în discursul său că restul statelor, în special cele de talie medie, ar trebui să renunțe la ipocrizie, să accepte schimbările globale și să coopereze pentru a nu fi dominate de marile puteri, despre care a afirmat că își promovează interesele utilizând integrarea economică drept instrument de presiune.
Reacția lui Trump nu a întârziat să apară.
„L-am văzut ieri pe premierul vostru, care n-a fost prea recunoscător”, a spus acesta în discursul rostit la forum.
„Canada trăiește de pe urma Statelor Unite. Să-ți amintești asta, Mark (Carney), data viitoare când faci o declarație!”, a adăugat liderul de la Washington.
„Canada primește o grămadă de lucruri gratuite. Ei ar trebui să fie recunoscători pentru asta, dar nu sunt”, a insistat Trump.
Ulterior, sâmbătă, Donald Trump a amenințat Canada cu impunerea unor taxe vamale de 100% în eventualitatea încheierii unui acord de liber schimb cu China. Ca răspuns, premierul canadian a precizat că nu există negocieri pentru un acord general de acest tip cu Beijingul, ci doar discuții limitate privind reducerea taxelor vamale pentru anumite produse sau contingente.
Mark Carney a mai arătat că, în convorbirea de luni, i-a explicat lui Trump că guvernul canadian este interesat să își diversifice parteneriatele comerciale, menținând totodată obiectivul de a consolida acordul USMCA dintre Statele Unite, Mexic și Canada, document care urmează să fie supus unei revizuiri în cursul acestui an.



