Marco Rubio: SUA nu doresc ca Europa să le fie un vasal, ci un aliat

Aflat duminică la Bratislava, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat că Washingtonul nu se opune consolidării capacităților militare ale statelor europene membre NATO, subliniind că administrația americană nu își dorește parteneri dependenți, ci aliați capabili și autonomi, potrivit agenției EFE.

„Nu vrem ca Europa să depindă de noi, nu cerem ca Europa să fie un vasal al Statelor Unite”, a declarat șeful diplomației americane în cadrul unei conferințe de presă susținute în capitala slovacă împreună cu premierul Robert Fico.

„Dorim ca alianța să fie atât de solidă încât nimeni să nu îndrăznească vreodată, niciodată, să o pună la încercare, nimeni să nu îndrăznească să o sfideze. Prin urmare, vedem cu ochi buni orice măsură pe care o iau membrii individuali pentru a consolida alianța. Îl vedem ca pe un lucru foarte pozitiv”, a explicat Rubio.

Oficialul american a reiterat ideile exprimate cu o zi înainte la Conferința de Securitate de la Munchen, unde a evidențiat că relația transatlantică depășește dimensiunea militară și economică, fiind fundamentată pe valori culturale și origini comune.

Totodată, el a susținut că nu există nimic „controversat” în faptul ca fiecare stat să își plaseze interesele naționale pe primul plan. Referindu-se la eventualele „neconcordanțe” dintre priorități diferite, a arătat că rolul parteneriatului este acela de a armoniza aceste diferențe și de a „găsi o formă de a avansa”.

„Vrem ca Europa să fie puternică, credem că Europa trebuie să supraviețuiască, întrucât cele două mari războaie ale secolului trecut ne servesc drept lecții istorice, o reamintire constantă că, în cele din urmă, destinul nostru este și va fi întotdeauna împletit cu al vostru”, a spus Rubio la Conferința de Securitate de la Munchen, într-o intervenție considerată conciliantă în raport cu Europa, spre deosebire de discursul susținut anul anterior de vicepreședintele american JD Vance.

Cu toate acestea, secretarul de stat a formulat și critici la adresa Europei, evocând „iluzia periculoasă” apărută după prăbușirea comunismului potrivit căreia „fiecare națiune ar fi acum o democrație liberală, că legăturile formate prin comerț ar înlocui ideea de națiune, că așa-numita ordine globală bazată pe reguli ar înlocui interesul național și că trăim într-o lume fără frontiere în care toți ar fi cetățeni ai lumii”.

„Și în căutarea unei lumi fără frontiere, ne-am deschis porțile unui val fără precedent de migrație în masă care amenință coeziunea societăților noastre, continuitatea culturii noastre și viitorul popoarelor noastre”, a avertizat Rubio, referindu-se la politica porților deschise față de migranți aplicată de Uniunea Europeană în ultimul deceniu și la abordarea similară adoptată în SUA, în special în timpul administrațiilor democrate, inclusiv cea a fostului președinte Joe Biden.

„Am făcut aceste greșeli împreună, iar acum tot împreună le datorăm popoarelor noastre să combatem aceste lucruri și să avansăm către reconstrucție”, a concluzionat Rubio.

După participarea la Conferința de Securitate de la Munchen, el și-a continuat turneul european cu opriri în Slovacia și Ungaria, state conduse de lideri conservatori considerați apropiați ideologic de președintele american Donald Trump: premierul ungar Viktor Orban și premierul slovac Robert Fico, acesta din urmă fiind social-democrat, dar cu orientare conservatoare.

Discuțiile dintre Fico și Rubio au vizat în principal aspecte economice, între care o posibilă achiziție de către Slovacia a unui reactor nuclear american și a încă patru avioane multirol F-16.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare