Tribunalul București a decis, luni, condamnarea lui Tudor Duma, cunoscut drept Maru, la patru ani și trei luni de închisoare pentru infracțiuni legate de trafic și deținere de droguri de risc și mare risc, precum și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.
Costin-Anton Constantin, un alt inculpat din dosar, a primit o condamnare de patru ani de închisoare pentru trafic de droguri de risc. În schimb, Ștefan Ciprian Constantin a fost achitat pentru acuzația de trafic de droguri de risc în formă continuată, însă a fost sancționat cu o amendă penală de 4.800 de lei pentru deținerea de droguri de risc în vederea consumului propriu. Amenda a fost considerată deja executată, având în vedere perioada în care acesta a fost arestat preventiv sau în arest la domiciliu.
Instanța a decis, de asemenea, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu controlul judiciar pentru Tudor Duma. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cei trei tineri au fost trimiși în judecată de DIICOT în decembrie 2023, fiind acuzați de trafic de droguri de risc și mare risc, deținere de droguri în vederea consumului propriu și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
“În sarcina primului inculpat s-a reţinut că, în perioada ianuarie – septembrie 2023, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a cumpărat de la ceilalţi doi inculpaţi, în vederea traficării, diferite cantităţi de canabis, iar în luna aprilie a oferit participanţilor la o petrecere (inclusiv minori), aproximativ 10 grame metamfetamină cristal pentru consum. Totodată, a deţinut la domiciliul său în vederea traficării o cantitate Fentanyl, drog de mare risc”, au precizat procurorii.
Deținea ilegal substanțe interzise în vederea consumului
Reprezentanții DIICOT au precizat că Tudor Duma, zis Maru, a fost găsit în posesia unor cantități diferite de cannabis și codeină. Aceste substanțe au fost descoperite în timpul anchetei, iar tânărul a fost acuzat de deținerea acestora fără drept, în vederea consumului propriu, pe lângă celelalte infracțiuni pentru care a fost condamnat.
“Acelaşi inculpat a deţinut în vederea consumului propriu, diferite cantităţi de canabis şi codeină (droguri de risc şi respectiv de mare risc), iar în luna iulie 2022, a fost depistat de un echipaj de jandarmi pe raza judeţului Constanţa, având asupra sa o cantitate de cannabis destinată consumului personal. Actele de urmărire penală au mai relevat că inculpatul a deţinut la domiciliul său, fără drept, mai multe cartuşe cu privire la care, în urma efectuării constatării tehnico-ştiinţifice balistice, s-a stabilit că este muniţie letală, supusă autorizării conform Legii 295/2004 (republicată) privind regimul armelor şi muniţiilor”, au explicat procurorii. Anchetatorii au precizat şi motivele pentru care sunt acuzate celelalte două persoane din dosar. “În sarcina celorlalţi doi inculpaţi (rude), s-a reţinut că au vândut primului inculpat cantităţi de drog de risc în vederea traficării, iar la data de 14.09.2023, au deţinut, în scopul comercializării, cantitatea de 844,59 grame canabis. Unul dintre ei a deţinut pentru consum propriu şi alte cantităţi de canabis, precum şi o ţigaretă conţinând acest drog de risc”, au mai afirmat procurorii DIICOT.



