FCSB a ținut-o în șah pe Olympiacos Pireu, în jocul de joi seară, de pe Arena Națională și a înregistrat o remiză pe teren propriu cu Olympiacos, scor 0-0, în etapa cu numărul 5 din Europa League.
Campioana României a realizat un nou meci bun în cea de-a doua cea mai importantă competiție intercluburi din Europa, având în vedere că a jucat împotriva deținătoarei Conference League, iar în minutul 67 a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Bîrligea.
FCSB a ajuns la 5.800.000 de euro din drepturi TV și alte premii financiare de la UEFA, în Europa League. Împreună cu veniturile din vânzarea biletelor, suma totală se apropie de 10.000.000 de euro. Deși echipa a coborât de pe locul 8 pe 10 în clasament, are aproape garantat un loc în play-off-ul pentru optimi (locurile 9-24).
Un alt motiv de satisfacție pentru FCSB este câștigarea unui premiu financiar suplimentar de 150.000 de euro de la UEFA, ceea ce aduce totalul câștigurilor din competiție la 5,8 milioane de euro (din care 4,3 milioane pentru calificarea în faza grupelor și 1,35 milioane pentru cele trei victorii obținute). Dacă vor înfrunta Hoffenheim și vor câștiga, vor mai adăuga 450.000 de euro, depășind astfel 6 milioane.
În plus, campioana României a obținut aproximativ 4 milioane de euro din vânzarea biletelor, ceea ce face ca veniturile totale din Europa League să ajungă aproape de 10 milioane de euro.
Meciuri rămase de jucat
12 decembrie – TSG Hoffenheim – FCSB – 19:45
23 ianuarie – Qarabag FK – FCSB – 19:45
30 ianuarie – FCSB – Manchester United – 22:00



