Scandal în muzica mondială! O melodie a superstarului Adele trebuie retrasă pentru plagiat!

Un judecător din Brazilia a dispus retragerea la nivel global a piesei „Million Years Ago” a artistei britanice Adele, inclusiv de pe platformele de streaming, în urma unei acuzații de plagiat formulate de compozitorul brazilian Toninho Geraes, relatează News.ro. Decizia include o amenințare cu penalizări pentru filialele locale ale caselor de discuri Sony și Universal, acestea riscând o amendă de 8.000 de dolari pentru fiecare încălcare a hotărârii.

Ordonanța a fost emisă vineri de judecătorul Victor Torres, de la al șaselea tribunal comercial din Rio de Janeiro, în contextul unui proces aflat în desfășurare. Documentul obligă Sony și Universal să „înceteze imediat, la nivel global, să utilizeze, să reproducă, să distribuie sau să comercializeze piesa Million Years Ago în orice formă, fie fizică, digitală, prin streaming sau alte platforme de partajare”.

Avocatul compozitorului, Fredimio Trotta, a subliniat pentru AFP importanța deciziei, pe care o consideră un moment de referință pentru industria muzicală din Brazilia, deseori „exploatată” în crearea unor hituri internaționale. Trotta a anunțat că echipa sa va întreprinde toate demersurile necesare pentru a notifica radiourile, televiziunile și serviciile de streaming din întreaga lume cu privire la hotărâre.

Piesa copiază elemente din melodia „Mulheres”

Toninho Geraes susține că piesa Million Years Ago, lansată în 2015, copiază elemente din compoziția sa „Mulheres”, interpretată de Martinho da Vila și inclusă pe un album de succes din 1995. Geraes solicită în instanță plata redevențelor neîncasate, despăgubiri morale în valoare de 160.000 de dolari și recunoașterea sa oficială ca autor al piesei.

Sony Brazil nu a emis nicio declarație pe marginea subiectului, iar Universal Music Brazil nu a răspuns solicitărilor presei. Trotta consideră că decizia ar putea avea un efect descurajant asupra artiștilor și producătorilor internaționali care ar putea fi tentați să folosească muzica braziliană fără permisiune. „Această hotărâre îi va face să se gândească de două ori înainte să se inspire în mod abuziv din operele noastre”, a afirmat avocatul.

Această acuzație nu este prima dispută privind piesa Million Years Ago. În 2015, unii ascultători ai muzicii turcești au susținut că melodia este asemănătoare cu „Acilara Tutunmak” (Clinging to Pain), o piesă lansată în 1985 de cântărețul kurd Ahmet Kaya. Kaya, decedat în 2000 în exil în Franța, a fost apărat ulterior de văduva sa, care a declarat că este improbabil ca Adele să fi comis o astfel de încălcare.

Brazilia, fiind parte a Convenției de la Berna din 1886, asigură protecție internațională pentru operele protejate prin drepturi de autor, ceea ce înseamnă că decizia judecătorească are implicații globale.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare