Patriarhul Daniel: Colindele aduc bucurie în societate; o lucrare de mare demnitate spirituală a românilor

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis un mesaj cu prilejul încheierii concertului de colinde „Răsăritul cel de Sus”. În cadrul acestuia, el a vorbit despre importanța colindelor, o tradiție românească prin care credința este cultivată în comunitate, iar societatea primește un strop de bucurie.

Mesajul, intitulat „Colindele ne vindecă de întristare şi ne oferă bucurie sfântă”, scoate în evidență faptul că „într-o civilizaţie din ce în ce mai secularizată, mai individualistă, însingurată şi depresivă, darul acesta al transmiterii bucuriei de la unul la altul prin colinde este nu numai o lucrare misionară, ci şi una vindecătoare, eliberatoare de întristare şi însingurare”.

Patriarhul a subliniat rolul copiilor și tinerilor în păstrarea acestei tradiții:

„Această bucurie o transmit mai ales copiii şi tinerii, pentru că prin ei Duhul Sfânt lucrează într-un mod cu totul deosebit. Copilul, cu taina lui de copil care seamănă cu Pruncul Iisus, transmite ceva din bunătatea şi sfinţenia, inocenţa şi puritatea îngerilor. Este de lăudat faptul că, prin aceşti copii şi prin colinde în general, prin tradiţia românească a colindelor, se transmite credinţa în comunitate şi se aduce bucurie în societate. Faptul că multe colinde pătrund până în instituţiile importante ale statului şi în spitale, în case de bătrâni considerăm că este o binecuvântare sfântă şi, în acelaşi timp, o lucrare de mare demnitate spirituală a românilor”.

Prin colinde „aflăm că Dumnezeu ne iubește”

De asemenea, Patriarhul Daniel a subliniat că „poporul român este un popor jertfelnic şi răbdător, care trăieşte şi propovăduieşte legătura dintre jertfă şi biruinţă. Prin multe jertfe, poporul român a păstrat unitatea de credinţă şi neam (de limbă şi cultură). Astfel, este semnificativ faptul că 2025 va fi Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române şi Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocşi români din secolul al XX-lea”.

El a mai arătat că „prin colinde, aflăm că Dumnezeu ne iubeşte şi doreşte ca şi noi să fim mai buni, să ne înălţăm duhovniceşte şi să ne îmbogăţim duhovniceşte cu iubire din iubirea Lui. Am primit ‘o veste minunată’ pe care trebuie să o ducem mai departe în familie: părinţii către copii, bunicii către nepoţi şi noi toţi către generaţiile viitoare”.

Concertul „Răsăritul cel de Sus”, organizat de Centrul de presă Basilica, Cancelaria Sfântului Sinod și Biroul Protocol al Administrației Patriarhale, a fost susținut de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale și de Corul Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare