Mesajul galeriei Rapidului după primul meci la care Dan Șucu a asistat ca acționar al lui Genoa

Rapid București a pierdut confruntarea cu CFR Cluj, scor 0-2, în ultima etapă a fazei grupelor Cupei României, dar ambele formații au reușit să avanseze în sferturile de finală din Grupa A.

Această înfrângere s-a dovedit favorabilă pentru echipa din Giulești, care în faza următoare va întâlni Metalul Buzău, câștigătoarea Grupei B. De cealaltă parte, CFR Cluj se va confrunta cu Universitatea Craiova. Cele două meciuri din sferturi sunt programate să aibă loc anul viitor.

La meciul de joi seară, disputat pe stadionul din Giulești, a fost prezent și Dan Șucu, în vârstă de 61 de ani, care a revenit recent din Italia. Aflat acolo pentru a finaliza achiziția clubului Genoa Calcio, Șucu a participat la primul antrenament al echipei din Serie A în noua sa calitate de proprietar, după care s-a întors la București.

În tribune, fanii Rapidului au fost mai degrabă concentrați pe derby-ul de duminică, 22 decembrie, împotriva lui Dinamo. Meciul, programat să înceapă la ora 20:00 pe Arena Națională, îi va avea pe „Câini” în rolul de gazde.

Înfrângerea nu a stricat sărbătoarea din Giulești

La finalul partidei cu CFR Cluj, jucătorii antrenați de Marius Șumudică, în vârstă de 53 de ani, au mers să salute galeria. Suporterii alb-vișiniilor au răspuns în stilul lor caracteristic, dând tonul unor cântece care au încheiat seara pe o notă animată.

”Hai Rapidu, hai Rapidu, haidee” / ”Suntem mereu cu voi, s-aveți încredere în noi”, au fost câteva dintre refrenele ultrașilor.

Au mai fost și alte scandări, total deplasate, care însă nu pot fi reproduse public.

Dan Șucu, sosit la stadion alături de soția sa, Diana, a asistat relaxat la meci, mai ales că echipa și-a atins scopul și are șanse considerabile de a face pasul spre penultimul act al competiției KO.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare