USR cere un nou Avocat al Poporului: Am devenit țara mandatelor expirate

Uniunea Salvați România (USR) solicită conducerii Parlamentului să inițieze în regim de urgență procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, având în vedere că mandatul Renatei Weber la conducerea instituției a expirat „cu mai bine de jumătate de an în urmă”.

Renate Weber este acuzată de USR că „a încetat de mult” să fie Avocatul Poporului, devenind, în schimb, „avocata intereselor PSD și PNL, a pensionarilor speciali și a celor care au fraudat statul” în ultimii ani.

Conform unui comunicat transmis luni de USR, Weber „a refuzat să ia în considerare” solicitările primite din partea sindicatelor, care i-au cerut să conteste la Curtea Constituțională „ordonanța-trenuleț”. Această ordonanță este considerată un risc ce poate „să împingă economia românească în recesiune și pe români în sărăcie”.

România, țara provizoratului instituționalizat

Ștefan Pălărie, liderul senatorilor USR, a avertizat că România „riscă să devină o țară a provizoratului instituționalizat, în care oamenii sunt menținuți în funcții doar pentru că sunt utili sistemului și obedienți față de putere”.

„Avem președinte de țară cu mandat provizoriu, inspectori școlari cu mandat provizoriu, tot felul de șefi și directori cu mandat provizoriu, Avocat al Poporului cu mandat provizoriu. Mandatul Renatei Weber a expirat în 26 iunie. De atunci au trecut șapte luni, am avut o întreagă sesiune parlamentară la dispoziție pentru a desemna în funcție pe cineva care chiar apără interesele cetățenilor români. PSD și PNL trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că statul român trebuie să funcționeze, că instituțiile nu se negociază și tranzacționează ca la târg și că nu totul este de vânzare. Nu putem păstra oameni în funcții-cheie doar pentru a-i face simple piese de schimb în trocul politic”, a declarat senatorul.

În opinia sa, acțiunile PSD și PNL demonstrează „încă o dată” lipsa de respect pentru Constituție și pentru instituțiile fundamentale ale democrației. Avocatul Poporului „nu este un instrument politic, ci o garanție a respectării drepturilor și libertăților cetățenilor în fața abuzurilor statului”, a subliniat Ștefan Pălărie.

Într-un document trimis Birourilor permanente ale celor două Camere, USR susține că „în actualul climat politic și instituțional, caracterizat prin grave tensiuni sociale, este esențial ca instituția Avocatului Poporului să își desfășoare activitatea în baza unui mandat solid, nemarcat de provizorat și incertitudine”.

USR solicită tuturor forțelor democratice din Parlament „să pună capăt acestui abuz rușinos” și să numească fără întârziere un nou Avocat al Poporului, selectat pe baza criteriilor de competență și integritate.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare