După ore de investigații și audieri, anchetatorii au stabilit cauza conflictului armat din Urziceni, care s-a soldat cu două persoane decedate și mai mulți răniți. Polițiștii din București și din alte două județe au fost mobilizați, iar la punctele de control participă și jandarmi. Potrivit unor surse din anchetă, se încearcă identificarea și prinderea altor persoane implicate în confruntarea violentă dintre cele două grupuri rivale. Cinci dintre victime au fost internate la Spitalul Floreasca din Capitală, iar medicii au reușit să le stabilizeze.
Conflictul ar fi avut loc între două familii cunoscute din Urziceni, Ministru și Catană. Conform primelor informații, motivul altercației sângeroase ar fi fost legat de o tânără dintr-una dintre familii, care urma să se căsătorească cu un băiat din cealaltă tabără. Se pare că părinții fetei și-ar fi schimbat decizia, iar în urma acestui refuz, disputa s-a transformat într-o confruntare violentă pe stradă. Inițial, s-au folosit pumnii și picioarele, însă ulterior atacatorii au recurs la arme precum bâte, săbii și puști de vânătoare. Aproximativ 25 de persoane au fost implicate în acest incident.
Puncte de control în Ialomița, București și Călărași
În urma confruntării violente, mai multe persoane au ajuns la spitalul din Urziceni în stare gravă, iar cinci dintre răniți au fost transferați la Spitalul Floreasca. O parte dintre suspecți au fost reținuți și sunt audiați de autorități. Polițiștii desfășoară operațiuni pentru localizarea și prinderea bărbaților care au utilizat armele de foc.
„Unele dintre persoanele implicate au fost deja identificate, iar acțiunile pentru găsirea și aducerea lor la secția de poliție sunt în desfășurare. Aici urmează să fie audiate și să se ia măsurile legale necesare. De asemenea, ancheta continuă. Avem filtre organizate în mai multe județe și se încearcă identificarea tuturor celor implicați. Procurorul de caz a fost informat, iar toate demersurile sunt incluse într-un dosar penal”, a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române, pentru Antena 3 CNN.
La scurt timp după apelul la 112, polițiștii au primit mai multe filmări care surprind violențele dintre cele două clanuri. În urma incidentului armat, au fost instituite puncte de control în județele Ialomița și Călărași, dar și în Capitală.
„Am auzit zgomote… am crezut că sunt artificii. Apoi am aflat că două persoane au fost împușcate”, a relatat o martoră.
Victimele de la Spitalul Floreasca sunt în afara pericolului
Conform celor mai recente informații privind starea răniților transferați la Spitalul Floreasca, aceștia sunt acum în afara oricărui pericol, datorită intervenției medicilor.
Potrivit Antena 3, personalul medical a transmis că pacienții internați la Spitalul Floreasca se află într-o stare stabilă, deși au suferit răni grave în urma confruntării de pe străzile din Urziceni. Unii au avut cu tăieturi severe, iar alții cu răni provocate de gloanțe. Toți cei cinci pacienți internați în Capitală sunt în stare stabilă. Cu toate acestea, spitalul este în continuare păzit de polițiști și jandarmi, deoarece noaptea trecută a fost tensionată, inclusiv în fața unității medicale, unde s-au adunat rudele victimelor. Timp de aproape două ore, acestea au rămas la fața locului, iar forțele de ordine au constatat că printre cei prezenți se aflau și persoane implicate în conflictul din Urziceni. Din acest motiv, polițiștii au intervenit și i-au ridicat pentru a-i duce la audieri.



