Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat vineri seara, la CNN, că Volodimir Zelenski ar trebui să își prezinte scuze pentru modul în care a gestionat întâlnirea cu Donald Trump la Casa Albă, pe care a transformat-o într-un „fiasco”. Rubio a ridicat întrebarea dacă liderul de la Kiev își dorește cu adevărat pacea în conflictul cu Rusia. „El spune că vrea, dar poate că nu vrea”, a declarat oficialul american.
„Când începi să vorbeşti despre asta în mod agresiv – iar preşedintele este un negociator, a făcut afaceri toată viaţa sa – nu vei aduce oamenii la masa discuţiilor”, a explicat Rubio.
„Şi astfel începi să percepi că poate Zelenski nu doreşte un acord de pace. El spune că vrea, dar poate că nu vrea”, a adăugat el.
Afirmațiile secretarului de stat au evidențiat impactul negativ asupra relațiilor dintre SUA și Ucraina, la finalul unei săptămâni în care liderii Marii Britanii și Franței au venit la Washington pentru a încerca să-l convingă pe Trump să joace un rol activ în medierea unui final de război echilibrat, care să nu favorizeze interesele lui Vladimir Putin în detrimentul celor ale lui Zelenski.
În urma întâlnirii, Trump a decis ca Zelenski să părăsească Casa Albă, anulând și conferința de presă comună care fusese programată. De asemenea, a pus sub semnul întrebării atât sprijinul viitor al SUA pentru Ucraina, cât și poziția lui Zelenski ca lider.
În ceea ce privește declarațiile senatorului republican din Carolina de Sud, Lindsey Graham, care sugerase că Zelenski ar trebui să ia în calcul demisia, Rubio a afirmat că Trump „nu a luat nicio poziţie în această privinţă”.
„Ceea ce a spus astăzi este: Lăsaţi-l să se întoarcă atunci când este pregătit să facă pace. Asta a spus el”, a subliniat Rubio.
Zelenski a spus că Putin nu a respectat inițiativele diplomatice dinaintea războiului
Acesta a mai precizat că poziția lui Trump față de Putin rămâne de „încredere, dar cu verificare”.
Vineri seara, Trump a declarat că își dorește ca „oricine va face pace” să conducă Ucraina, adăugând că Zelenski „poate sau nu poate fi” capabil să realizeze acest lucru.
Rubio a criticat și atitudinea lui Zelenski față de JD Vance în timpul întâlnirii. După ce vicepreședintele SUA a afirmat că drumul către pace și prosperitate „este, poate, angajarea în diplomaţie”, Zelenski a prezentat o serie de inițiative diplomatice la care Putin participase înainte de invazia sa la scară largă în 2022, dar pe care nu le respectase.
„Despre ce fel de diplomaţie vorbiţi, JD?” a fost întrebarea adresată de Zelenski.
Vance, la rândul său, l-a considerat pe liderul ucrainean „lipsit de respect” pentru că a ales „să vorbească în contradictoriu în faţa presei americane”.
Rubio a recunoscut că această interacțiune a dus la escaladarea tensiunilor.
„Această subminare activă şi deschisă a eforturilor de a aduce pacea este profund frustrantă pentru toţi cei care au fost implicaţi în comunicarea cu ei până astăzi şi cred că ar trebui să îşi ceară scuze pentru că ne-a irosit timpul cu o întâlnire care urma să se încheie în felul în care a făcut-o”, a declarat el.
De asemenea, secretarul de stat a menționat că Zelenski este binevenit înapoi la Casa Albă atunci când va fi „pregătit să facă pace şi este serios în privinţa păcii”. Rubio a pus problema negocierilor cu Rusia, întrebându-se:
„Cum să îi aduci pe Vladimir Putin şi Federaţia Rusă la masă pentru a discuta fie şi oportunitatea, fie şi pentru a explora dacă există o oportunitate pentru pace? Nu o faci pur şi simplu strigându-i pe nume”, a punctat el.
Rubio a adăugat că este prematur să se speculeze asupra unei întâlniri între Trump, Putin și Zelenski pentru discuții de pace.
„În seara aceasta, vor muri oameni în Ucraina”, a mai afirmat Rubio.
„În seara aceasta, oameni vor muri în acest conflict. Încercăm să punem capăt acestui conflict, care este nesustenabil. Este un război sângeros, nesustenabil, care trebuie să se încheie. În acest moment, singurul lider din lume care poate avea şansa de a pune capăt acestui conflict se numeşte preşedintele Donald Trump, iar noi trebuie să îi oferim ocazia de a încerca să facă acest lucru”, a concluzionat el.



