Elena Lasconi: Marcel Ciolacu mi-a spus că demisionează dacă USR îl susține pe Crin Antonescu

Elena Lasconi, președintele USR, a declarat joi, după o discuție cu premierul Marcel Ciolacu, că ar fi dispusă să renunțe la candidatura sa la alegerile prezidențiale dacă, în locul lui Crin Antonescu, ar intra în cursă actualul președinte interimar, Ilie Bolojan. Ea a menționat că premierul i-a spus: „și-ar da demisia din funcția de premier dacă noi l-am susține pe Crin Antonescu”.

Lasconi a explicat că a dorit să aibă o discuție deschisă cu Marcel Ciolacu și i-a transmis că, „pentru binele României și pentru a fi siguri că vom avea un președinte pro-european, care să lucreze pentru țara asta, care are șanse să câștige în turul doi – nu e important doar să intri în turul doi, e important să și câștigi – (…) aș fi dispusă să renunț la candidatură și să-l susținem pe Ilie Bolojan. Asta nu e un semn de slăbiciune, ci unul de iubire pentru țara mea”.

Ea a adăugat că are încredere în Ilie Bolojan și că este „primul și singurul politician care a vorbit despre faptul că, dacă voi ajunge președinte, l-aș nominaliza ca premier”. Deși Marcel Ciolacu îl susține în continuare pe Crin Antonescu, Lasconi a apreciat că premierul este deschis dialogului și că „vom avea două zile la dispoziție să luăm o decizie, zic, înțeleaptă. Înțeleaptă pentru România”.

Fără orgoliii…

Lasconi a subliniat că România se află într-un moment în care „ar trebui să ne scuturăm de orgolii și să luăm o decizie înțeleaptă”.

În continuare, Lasconi a relatat că premierul i-a spus că ar fi dispus să demisioneze dacă USR l-ar susține pe Crin Antonescu, iar ea i-a răspuns: „să-și pună o singură întrebare: dacă vreun român care a plecat din România să muncească în diaspora ar vota vreodată un președinte care în ultimii 10 ani nu a muncit deloc și care atunci când a fost în Parlament era cunoscut ca un chiulangiu”.

Lidera USR a făcut apel la „înțelepciunea” lui Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și a liderilor minorităților pentru a lua „o decizie înțeleaptă pentru România”.

Lasconi a spus că s-a pus și în locul lui Marcel Ciolacu, și în locul lui Crin Antonescu, dar că, dacă ar avea o calitate, aceasta ar fi că „sunt o persoană vizionară și dacă vă uitați la tot ceea ce am spus anul trecut, din păcate, unele s-au adeverit… sau majoritatea”.

Întrebată dacă USR exclude susținerea lui Crin Antonescu, Lasconi a afirmat că va consulta colegii săi înainte de a lua o decizie, dar a precizat că, în urma discuțiilor cu filialele USR, crede că „în momentul de față este exclus ca noi să-l susținem un om care în ultimii 10 ani nu a muncit deloc”.

Cât despre o eventuală susținere pentru Nicușor Dan, Lasconi a evitat să ofere un răspuns clar, dar a declarat că, dacă în turul doi ar ajunge Crin Antonescu sau Nicușor Dan, „ar câștiga candidatul izolaționiștilor”.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare