Crin Antonescu, candidatul desemnat de coaliția de guvernare pentru alegerile prezidențiale, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute, în Cluj, că deși nu este de acord cu multe dintre pozițiile recente ale premierului maghiar Viktor Orban, îl consideră o personalitate importantă a Europei, un model și o voce, nu pentru ce spune, ci pentru modul în care o face.
Antonescu subliniază că Orban reprezintă un exemplu pentru orice țară care, deși nu este o mare putere, are demnitate și își susține poziția în cadrul european.
Întrebat într-o conferință de presă de la Cluj-Napoca cum vede personalitatea politică a lui Viktor Orbán, Crin Antonescu a răspuns:
”Am vorbit de multe ori despre Victor Orban, ne-am urmărit cu atenţie evoluţia, îl cunosc personal, am discutat în câteva rânduri. Am spus, pe de-o parte, sunt multe păreri, poziţii ale premierului maghiar din vremea mai recentă pe care nu le împărtăşesc. Pe de altă parte, am spus chiar la un moment dat, şi nu retrag această afirmaţie că nu am de ce, că el poate fi chiar un model. Poate fi un model pentru faptul că, deşi în fruntea unei ţări – cu tot respectul din multe puncte de vedere – nu foarte mare în Europa, demografie, populaţie, resurse şi aşa mai departe, a avut întotdeauna un punct de vedere puternic respectat, acceptat sau nu, dar pe care l-a afirmat”, a explicat Crin Antonescu.
El a adăugat că Viktor Orbán este o personalitate importantă a Europei:
„Este o personalitate a Europei simpatizată, antipatizată, dar este o personalitate, adică Orbán este o voce şi în sensul acesta cred că este model, nu prin ce spune, ci cum spune. Orbán avea, în interiorul Partidului Popular European, până să îl părăsească, mi-aduc aminte discursuri foarte puternice şi cu care am rezonat la vremea respectivă în Parlamentul European. E o discuţie, dar nu avem timp de ea. Cine ştie dacă el ar fi fost ascultat mai cu atenţie – şi e vorba de chestiuni de acum şapte, opt, zece ani – poate că ar fi fost bine, poate că azi extremismul de care ne temem toţi în Europa ar fi fost la cote mai reduse”, a spus Crin Antonescu.
Hunor spune că maghiarii vor vota cu candidatul coaliției
El consideră că Viktor Orbán este un model „pentru orice ţară care nu e mare putere, dar care are demnitate şi poziţie la masa europeană”.
Întrebat dacă este de acord cu poziţiile lui Viktor Orbán despre Uniunea Europeană din ultima vreme, Antonescu a răspuns:
„Nu le împărtăşesc, sunt lucruri pe care le putem discuta la detaliu, nu le împărtăşesc in corpore oricum”.
De asemenea, Kelemen Hunor a încurajat comunitatea maghiară să-l susțină pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale:
„Alegătorii noștri vor vota pentru Crin Antonescu. Și pot să vă asigur de asta. Nici măcar nu aveți de ales cu cine să votați. El este cel mai bun candidat pentru România, pentru comunitatea maghiară, el respectă comunitatea maghiară, el respectă toate comunitățile. În plus, domnul Antonescu vine dintr-o zonă în care mai multe minorități conviețuiesc cu majoritatea românească, le înțelege problemele, iar din acest punct de vedere am multe argumente în favoarea susținerii domnului Antonescu”, a declarat Hunor Kelemen, conform News.ro.



