Europa vrea să-l lase pe Viktor Orban fără drept de vot în UE. Motivul: e aliatul lui Putin

Ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, a avertizat că Europa trebuie să se pregătească pentru o posibilă nouă obstrucționare din partea Ungariei în ceea ce privește sancțiunile impuse Rusiei și a explicat cum ar putea fi împiedicat premierul Viktor Orban să continue blocarea deciziilor luate la nivelul Uniunii Europene în favoarea Moscovei, relatează publicația germană Der Spiegel.

Tsahkna a menționat că există o prevedere legală prin care Ungaria ar putea fi lipsită de dreptul de vot în cadrul UE, făcând referire la un articol din tratatul Uniunii.

„Să fim sinceri: Ungaria e o țară foarte slabă care joacă în echipa lui Putin, nu în echipa noastră europeană”, a spus Tsahkna într-un interviu acordat în marja reuniunii miniștrilor de Externe ai NATO care a avut loc la Bruxelles săptămâna aceasta.

Oficialul estonian a subliniat că Orban are capacitatea de a bloca deciziile Uniunii acolo unde este necesară unanimitatea, cum este cazul politicilor externe și de securitate.

„Cu toate acestea, articolul 7 din Tratatul Uniunii prevede posibilitatea de a priva un stat membru de dreptul de vot, când respectivul stat membru pune în pericol securitatea Europei și a celorlalți membri, deci exact ce face Orban”, a explicat el.

Întrebat dacă este momentul să se apeleze la acest articol, Tsahkna a răspuns:

„Avem această oportunitate și cred că este din ce în ce mai aproape (momentul)”.

Estonia cere confiscarea activelor rusești

Totodată, ministrul estonian a cerut confiscarea activelor rusești blocate în Europa, subliniind riscurile ca aceste fonduri să fie folosite de Moscova împotriva Occidentului.

„Avem active (rusești) înghețate în Europa în valoare de 240 de miliarde. Majoritatea banilor băncii centrale ruse se află în Belgia. Trebuie luată o decizie cu privire la prelungirea sancțiunilor la fiecare șase luni. Și de fiecare dată este necesar acordul Ungariei. Dacă blochează acest lucru în iunie, nu numai că vor expira sancțiunile, dar va trebui să predăm lui Putin cele 240 de miliarde de euro”, a declarat Tsahkna.

El a atras atenția asupra riscului politic și moral pe care l-ar reprezenta o astfel de situație:

„Cum vor putea șefii de stat și de guvern din Europa să explice cetățenilor lor că îi înmânează lui Putin bani pe care vrea să-i folosească nu doar împotriva Ucrainei, ci și împotriva noastră? Așa că trebuie să confiscăm aceste active”.

De asemenea, a subliniat că Belgia nu ar trebui lăsată singură în acest demers și că trebuie găsite soluții chiar și în lipsa unui acord unanim pentru a împiedica returnarea fondurilor către Rusia. „Nu putem cere bani de la contribuabilii noștri pentru a sprijini Ucraina și să nu cerem nimic de la Rusia, care este agresorul”, a punctat Tsahkna.

Cunoscut pentru pozițiile sale ferme față de Rusia și președintele Vladimir Putin, ministrul estonian a mărturisit că nu se simte frustrat pentru faptul că, în trecut, avertismentele sale au fost ignorate.

„Am fost descris drept un politician nebun rusofob din țările baltice. Dar nu sunt frustrat. Sunt, de fapt, fericit că există o schimbare în gândire”, a încheiat el.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare