Ilie Bolojan, de ziua NATO: Vizăm o creştere graduală a bugetului destinat Apărării în următorii ani

NATO continuă să fie pilonul esențial al apărării noastre comune, iar România rămâne ferm angajată în respectarea obligațiilor asumate în cadrul Alianței, a declarat duminică Ilie Bolojan, președintele interimar al României, în mesajul său adresat cu prilejul Zilei NATO în România și a aniversării a 21 de ani de la aderarea țării la Alianța Nord-Atlantică.

„Sărbătorim 21 de ani de când România a devenit parte a celei mai puternice alianţe politico-militare din istorie. Aderarea la NATO şi integrarea în Uniunea Europeană au reprezentat principalele obiective strategice asumate de ţara noastră după Revoluţia din Decembrie 1989, iar realizarea lor a marcat pozitiv evoluţia societăţii noastre către o democraţie autentică.

În actualul context internaţional, mai mult decât oricând, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pe care ţara noastră să-şi continue dezvoltarea şi să se profileze ca pilon de stabilitate regional şi ca un Aliat responsabil”, se arată în mesajul transmis.

Garanții de sprijin pentru Ucraina

Ilie Bolojan a subliniat că România are o contribuție semnificativă la consolidarea capacității de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic, prin prezența structurilor aliate pe teritoriul național și participarea trupelor române la misiuni precum Grupul de luptă NATO din Polonia și la operațiunile de poliție aeriană în zona baltică.

„NATO rămâne garantul apărării noastre colective, iar angajamentul României de a-şi respecta obligaţiile în cadrul Alianţei este de neclintit. În acelaşi timp, vom contribui la consolidarea securităţii europene, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene. Vom sprijini în continuare Ucraina, în perspectiva obţinerii unei păci juste şi durabile. România şi-a respectat angajamentului asumat la nivel NATO şi a majorat bugetul destinat Apărării la peste 2% din PIB.

Vizăm o creştere graduală în următorii ani, în condiţii de echilibru bugetar şi cu sprijinul instrumentelor europene. Vom continua să folosim această bază financiară pentru a prioritiza modernizarea şi dotarea Armatei României, creşterea interoperabilităţii cu aliaţii, instruirea personalului militar şi revitalizarea industriei naţionale de apărare”, a adăugat Bolojan.

El a mai menționat că dezvoltarea infrastructurii de transport este esențială pentru mobilitatea militară.

„Cu ocazia împlinirii a 21 de ani de la aderarea României la NATO, adresez felicitări şi mulţumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui deziderat naţional. Celor care continuă să lucreze în sprijinul întăririi profilului României în NATO le transmit îndemnul de a-şi menţine neclintite angajamentul şi profesionalismul. Împreună suntem mai puternici! Împreună suntem NATO! La mulţi ani, România! La mulţi ani, NATO!”, a transmis Bolojan.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare