Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, prin Centrul de Informare și Relații Publice, a confirmat că jurnalistul irlandez Chay Bowes, de la Russia Today, nu a fost lăsat să intre pe teritoriul României, din cauza unei interdicții în vigoare.
Conform comunicatului oficial, în data de 1 mai, în jurul orei 19:00, la Aeroportul Internațional Henri Coandă București, în timpul controlului de frontieră pe sensul de intrare în țară, polițiștii de frontieră au identificat un cetățean irlandez sosit din Dublin.
În urma verificărilor efectuate, autoritățile au constatat că acesta figura cu interdicție de acces în România, motiv pentru care nu i s-a permis intrarea. Persoanei în cauză i-au fost înmânate documentele aferente, în care erau menționate măsura luată, temeiul legal și posibilitatea de contestare a acesteia. Ulterior, cetățeanul irlandez a rămas în zona de tranzit a aeroportului, de unde a cumpărat un bilet către Turcia, plecând din România câteva ore mai târziu.
Instituția a menționat că rațiunea instituirii unei astfel de interdicții este comunicată doar persoanei vizate, în conformitate cu articolul 8, alineatul 4, din Ordonanța de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România și cu respectarea legislației în vigoare referitoare la protecția datelor cu caracter personal, acest tip de informație nefiind considerat de interes public.
Jurnalistul sosise penru a relata despre alegerile din România
Conform atribuțiilor prevăzute de cadrul legal privind organizarea și funcționarea instituției, Poliția de Frontieră Română are competența de a pune în aplicare măsurile de interzicere a accesului în țară, atât în cazul cetățenilor din state terțe, cât și al cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, în baza constatărilor proprii sau la solicitarea altor instituții abilitate, în conformitate cu prevederile OUG nr. 102/2005, cu modificările ulterioare, respectiv OUG nr. 194/2002, republicată.
Publicația rusească Russia Today (RT), controlată de statul rus, a susținut că jurnalistul Chay Bowes, unul dintre colaboratorii săi, ar fi fost reținut joi pe Aeroportul „Henri Coandă” și apoi expulzat din România. Redactorul-șef al RT, Margarita Simonian, a scris pe platforma X că Bowes s-ar fi aflat în România cu scopul de a acoperi alegerile prezidențiale programate pentru duminică și a lansat acuzații la adresa autorităților române, sugerând că România a devenit „un teren de testare a autoritarismului”.



