Dezbatere. Contre Nicușor Dan – George Simion pe tema ajutorului pentru Ucraina

Joi seară, în Aula Magna a Universității Politehnica București, a avut loc o dezbatere electorală între candidații rămași în cursa prezidențială, George Simion și Nicușor Dan. Evenimentul a fost organizat de Euronews România și a adus față în față liderul AUR și actualul primar general al Capitalei, în cadrul unei confruntări directe pe mai multe teme, inclusiv sprijinul acordat Ucrainei.

Una dintre întrebările adresate celor doi candidați a vizat poziția pe care ar adopta-o, în calitate de șef al statului, într-un eventual Consiliu European în care s-ar discuta un nou pachet de ajutor pentru Ucraina. Întrebarea a fost formulată astfel:

„La primul Consiliu European la care participați, care funcționează pe baza de unanimitate, ați sprijini Ucraina cu un nou pachet de sprijin?”

În răspunsul său, Nicușor Dan s-a exprimat fără echivoc în favoarea continuării sprijinului pentru Ucraina. El a afirmat:

„Da. Pentru că securitatea României și a Moldovei depinde esențial de cum se va sfârși războiul din Ucraina.”

George Simion a adoptat o poziție contrară. El a declarat:

„România, cu mine președinte, nu va da niciun leu pentru alte țări, ci se va concentra pe propria populație.”

Aceste afirmații au generat un moment de tensiune între cei doi candidați, fiecare susținând un punct de vedere diferit privind implicarea României în sprijinirea Ucrainei în contextul conflictului cu Rusia.

Dialogul dintre cei doi finaliști

Nicușor Dan: ”Fără discuții. Securitatea României și a Moldovei depinde esențial de cum se va sfârși războiul din Ucraina. Doresc să se termine cu o pace justă care să convină Ucrainei, altfel dăm drumul la alte tensiuni regionale. Fără discuție participarea României la programul de reînarmare a UE și o negociere corectă și echilibrată ca parte din bani să fie aduși în România pentru capacitățile militare pentru ca România să se dezvolte economic”

George Simion: ”Țara mea este România. Voi vota numai în concordanță interesul națiunii române și fără a prioritiza alte state. Cred că elevii români, fermierii români, pensionarii români trebuie să aibă prioritate. Poziția noastră față de războiul de agresiune al Rusiei este neutralitatea nu escaladarea, nu alimentare cu arme, și alinierea perfectă cu administrația Trump. Pentru apărare avem NATO, nu UE. UE are alte atribuții, nu securitatea”

Nicușor Dan: „Vreau să înțeleg bine, domnul Simion spune că dacă UE votează un sprijin pentru Ucraina, România se va opune?”

George Simion: ”Ar fi fost niște candidați mai buni ca dvs. care ar fi înțeles bine din prima. Voi pune interesele pe primul plan, Europa nu există ca o entitate, sunt 27 de state care compun UE. Poziția noastră în Consiliul European trebuie să fie în acord cu interesele naționale și nu în genunchi precum Iohannis a reprezentat România.”

Nicușor Dan: ”Mie îmi e clar. Cu Simion președinte, România va bloca ajutorul pentru Ucraina. Ce parteneriat putem avea când România va avea nevoie de ajutor?”

George Simion: ”România nu va da niciun leu pentru alte țări, ci se va concentra pe propria populație”

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare