Negocierile de pace ruso-ucrainene încep joi la Istanbul; componența delegațiilor și agenda discuțiilor sunt încă în pregătire

Negocierile dintre Rusia și Ucraina programate pentru ziua de joi la Istanbul vor include atât subiecte politice, cât și aspecte tehnice, a spus miercuri Iuri Ușakov, consilierul președintelui rus Vladimir Putin în probleme de politică externă, potrivit agenției EFE.

„Delegația va aborda chestiuni politice și, aș spune, de asemenea un ansamblu de chestiuni tehnice”, iar în funcție de aceste teme vor fi selectați membrii acestei delegații, a afirmat în fața presei ruse Iuri Ușakov, care nu a clarificat dacă el va face parte din delegație.

În cadrul conferinței de presă zilnice, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin, nu a oferit mai multe informații. El a menționat că numele delegației vor fi făcute publice doar după ce vor fi primite „instrucțiunile corespunzătoare din partea președintelui” Putin.

Putin a cerut negocieri directe

Inițiativa acestor tratative a aparținut președintelui rus, după ce acesta a refuzat un ultimatum venit din partea celor mai importanți susținători europeni ai Ucrainei. Aceștia au avertizat că, dacă Rusia nu acceptă o pauză a ostilităților de 30 de zile începând de luni, vor fi aplicate noi sancțiuni împotriva sa.

Ulterior, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus să se întâlnească personal cu Vladimir Putin la Istanbul, joi, o propunere la care Moscova nu a răspuns până acum. În prezent, Zelenski se află la Ankara pentru o întâlnire cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan și a precizat că va merge la Istanbul doar dacă prezența lui Putin va fi confirmată.

Președintele american Donald Trump, aflat într-un turneu în Orientul Mijlociu, a afirmat luni că ar putea face o oprire în Turcia joi, în funcție de modul în care ar putea influența negocierile dintre cele două țări aflate în conflict.

Nu e știe dacă liderrul rus va fi prezent

Răspunzând miercuri unei întrebări pe acest subiect, Trump a spus că nu știe dacă Putin va veni în Turcia.

„El ar vrea ca eu să fiu acolo, iar aceasta este o posibilitate (…) Nu știu dacă el va veni dacă eu nu vin. Vom afla”, a spus președintele SUA.

Întrebat despre prezența liderului american la Istanbul, Ușakov a reacționat rezervat și a declarat că Trump „este ocupat cu chestiuni serioase” în Orientul Mijlociu.

Totuși, autoritățile de la Washington au transmis că în Turcia se vor deplasa secretarul de stat Marco Rubio, precum și emisarii speciali ai președintelui Trump, Steve Witkoff și Keith Kellogg.

Potrivit unei surse diplomatice ucrainene citate de Reuters, Kievul va decide asupra poziției sale în privința discuțiilor de pace cu Moscova doar după ce va deveni clar dacă Putin „este speriat” să vină la întâlnirea cu Zelenski în Turcia.

Ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga urmează să se întâlnească în Turcia cu omologul său Hakan Fidan, dar deocamdată nu există vreo confirmare oficială privind contacte cu partea rusă.

Trump vrea încetarea definitivă a focului

Planul de pace propus de Trump luna trecută prevede în principal: o încetare definitivă a focului, recunoașterea peninsulei Crimeea ca parte a Rusiei de către Statele Unite, acceptarea controlului rusesc asupra celorlalte regiuni ocupate – cu excepția celor din zona Harkov –, excluderea aderării Ucrainei la NATO (fără a exclude aderarea la Uniunea Europeană), ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei, transferul centralei nucleare de la Zaporojie sub control american și oferirea de garanții de securitate Ucrainei de către țări voluntare, în special din Europa.

Ca răspuns, Ucraina și partenerii săi europeni au trimis o contrapropunere Washingtonului, în care solicită amânarea discuțiilor privind teritoriile ocupate până la stabilirea unui armistițiu – fără recunoașterea controlului rus asupra vreunui teritoriu –, menținerea sancțiunilor împotriva Rusiei, garanții de securitate extinse pentru Ucraina și obligarea Moscovei să acorde despăgubiri pentru pagubele provocate de război.

Din partea Kremlinului s-a reiterat că orice soluție negociată trebuie să ia în considerare „eliminarea ‘cauzelor profunde’” ale conflictului și „interesele legitime de securitate ale Rusiei”, ceea ce presupune, între altele, recunoașterea anexării regiunilor ocupate în Ucraina, oprirea extinderii NATO spre est și stabilirea unei noi structuri de securitate pe continentul european.

Ultima rundă de discuții directe dintre Rusia și Ucraina a avut loc tot la Istanbul, în martie-aprilie 2022, la scurt timp după declanșarea invaziei. Potrivit părții ruse, atunci aproape se ajunsese la un acord, dar acesta ar fi fost respins de Kiev la cererea administrației americane conduse de Joe Biden și a fostului premier britanic Boris Johnson, după retragerea trupelor ruse din apropierea capitalei ucrainene.

Relatările ulterioare sugerează că documentul respectiv conținea prevederi prin care Ucraina urma să adopte neutralitatea, să reducă dimensiunea forțelor armate și să acorde un statut special regiunilor din estul țării. La aceste puncte, Volodimir Zelenski s-a opus ferm.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare