Loretta Swit, actrița distinsă cu premiul Emmy, cunoscută pentru interpretarea asistentei militare Margaret „Hot Lips” Houlihan în celebrul serial „MASH”, s-a stins din viață vineri, la vârsta de 87 de ani, conform agenției Reuters.
Considerată una dintre figurile emblematice ale unuia dintre cele mai populare seriale din televiziunea americană, Swit a murit din cauze naturale în locuința sa din New York, potrivit declarației agentului ei, Harlan Boll.
Pentru rolul său din „MASH”, Swit a fost recompensată cu două premii Emmy pentru cea mai bună actriță în rol secundar și a fost nominalizată de zece ori, întruchipând o asistentă militară energică, loială, fermă, dar cu o latură sensibilă, într-un serial care a rulat între 1972 și 1983.
În calitate de singura prezență feminină constantă din serialul plasat în Spitalul Chirurgical Mobil 4077 al Armatei, în contextul Războiului din Coreea, personajul „Hot Lips” a fost adesea ținta farselor și comentariilor colegilor chirurgi.
Serialul i-a avut în distribuție și pe Alan Alda, Wayne Rogers, McLean Stevenson, Larry Linville, Mike Farrell, Harry Morgan, Gary Burghoff, David Ogden Stiers și Jamie Farr.
Prezentă în aproape toate episoadele
Swit a modelat personajul unei femei puternice și autonome, având un rol activ în dezvoltarea acestuia, inclusiv în aspecte precum despărțirea de maiorul Frank Burns, interpretat de Linville, și parcursul ulterior al personajului său, marcat de o căsătorie și apoi de un divorț.
Actrița a fost prezentă în aproape toate cele peste 250 de episoade, inclusiv în cel final, care a devenit cel mai vizionat episod de televiziune la data difuzării, în 1983.
Serialul a fost inspirat de experiențele reale ale unui chirurg militar, autor al romanului „MASH: A Novel About Three Army Doctors”, publicat în 1968, și de adaptarea cinematografică regizată de Robert Altman în 1970.
„Încă de la începutul filmărilor, eram conștienți de cât de special era acest proiect. Simbioza, camaraderia, dragostea și respectul pe care le nutream unii pentru alții”, a declarat Swit într-un interviu acordat Fox News în 2017.
Loretta Swit s-a născut pe 4 noiembrie 1937, în Passaic, New Jersey. După terminarea studiilor, și în ciuda opoziției părinților ei severi, a urmat cursurile American Academy of Dramatic Arts din New York. A lucrat ca stenografă, în timp ce participa la audiții pentru diverse roluri.
„Primul gând care mi-a trecut prin cap a fost să devin actriță. Nu-mi amintesc să fi vrut vreodată să nu joc”, a declarat ea pentru revista Star într-un interviu din 2010.
Vegetariană convinsă
Actrița, dedicată atât scenei cât și micului ecran, era vegetariană convinsă și iubitoare de animale. Și-a început cariera în teatru și a avut apariții în seriale precum „Gunsmoke”, „Mannix”, „Bonanza” și „Hawaii Five-O”, înainte de a primi rolul care i-a adus notorietatea.
A fost prima care a interpretat rolul detectivului Christine Cagney în episodul pilot al serialului „Cagney & Lacey”, dar nu a putut continua proiectul din cauza angajamentului contractual cu „MASH”.
A debutat pe Broadway în 1975, în piesa „Same Time, Next Year”, a jucat în turnee în musicalul „Mame” și a interpretat rolul principal în piesa „Shirley Valentine” de peste o mie de ori pe parcursul a trei decenii.
„Pentru mine, actoria nu înseamnă a te ascunde, ci a te dezvălui. Noi îți dăm permisiunea să simți. Acesta este cel mai important lucru din lume, pentru că atunci când încetezi să mai simți, înseamnă că ești mort”, a declarat ea într-un interviu acordat revistei Star în 2010.
După încheierea serialului „MASH”, Swit a continuat să apară în producții TV, spectacole, filme și pe scenă, fără a mai atinge același nivel de celebritate. A devenit totodată o susținătoare activă a drepturilor animalelor și a reprezentat Humane Society of the United States.
În 1983, s-a căsătorit cu actorul Dennis Holahan, care a jucat un diplomat suedez într-un episod din „MASH”. Cei doi au divorțat în 1995 și nu au avut copii.
Chiar și după decenii de la difuzarea ultimului episod, Swit a continuat să atragă noi generații de fani datorită reluărilor constante ale serialului.
„Serialul nu a fost niciodată scos din grilă! Mulți oameni nu realizează asta”, a declarat Swit pentru Huffington Post în 2018.
„L-am văzut în Thailanda, în Egipt… Este un fenomen”, a adăugat ea.



