Ucraina intenționează să încheie războiul cu Rusia „în acest an”, însă Occidentul trebuie să-și intensifice „presiunea economică și militară” asupra Moscovei, deoarece cu Kremlinul nu funcționează „diplomația aplanării”, a afirmat joi, la Roma, ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiga, potrivit AFP.
„Vrem să punem capăt acestui război în acest an”, a declarat Andrii Sîbiga în timpul unei reuniuni a donatorilor Ucrainei.
„A sosit timpul să se recurgă la diplomația presiunii”, a subliniat el, asigurând că „doar presiunea – economică, militară și politică – poate constrânge Rusia să caute pacea”.
Cu două zile în urmă, Ministerul de Externe rus a condiționat încheierea războiului împotriva Ucrainei de încetarea extinderii NATO către est.
Viceministrul de externe rus, Serghei Riabkov, a declarat pentru agenția de presă TASS că această dorință a Moscovei reprezintă și un test privind seriozitatea Statelor Unite atunci când acestea afirmă că doresc să-și îmbunătățească relațiile cu Federația Rusă.
„Este nevoie de măsuri practice din partea americană pentru a elimina cauzele contradicțiilor fundamentale dintre noi în domeniul securității. Extinderea NATO este în vârful listei acestor cauze. Fără o soluție la această problemă acută și fundamentală, este pur și simplu imposibil de rezolvat actualul conflict în zona euro-atlantică”, a spus Riabkov, responsabil cu armele strategice.
Conducerea rusă menționează frecvent extinderea Alianței Nord-Atlantice și posibila aderare a Ucrainei la NATO ca motive ale războiului de agresiune lansat de Rusia împotriva țării vecine.



