A făcut Mihail Neamțu o farsă?! S-ar fi dat drept fanul lui George Simion la radio. Ce a spus Gigi Becali

Deputatul AUR Mihail Neamțu ar fi intervenit în direct într-o emisiune radio unde invitat era George Simion, cu intenția de a-i adresa acestuia câteva întrebări blânde. Acesta s-ar fi prezentat sub pseudonimul „Marius”, pretinzând că este un susținător al liderului AUR. Cu toate acestea, Gigi Becali a declarat, într-o apariție la Antena 3 CNN, că vocea din emisiune nu îi aparține lui Mihail Neamțu și că, oricum, acesta nu va mai sprijini „jocul” lui George Simion „niciodată”, invocând o dispută care ar fi avut loc la Slănic, în urma căreia Simion l-ar fi insultat și chiar ar fi vrut să-l agreseze fizic pe Neamțu.

Potrivit relatărilor, Mihail Neamțu ar fi sunat în emisiunea realizată de Cătălin Striblea la Europa FM, dându-se drept „Marius”. I-ar fi adresat lui George Simion două întrebări care păreau menite să-l avantajeze. După ce i-a apreciat performanța ca fiind „absolut excepțională”, ar fi întrebat dacă, în cazul în care va ajunge președinte, intenționează să organizeze un referendum privind reluarea turului doi al alegerilor anulate anul trecut și ce planuri are pentru a scoate țara din „oala plină cu probleme”.

Gigi Becali, însă, susține ferm că vocea auzită nu aparține lui Neamțu.

„Vocea lui Neamțu e mult mai accentuată. Seamănă puțin, dar vocea lui e mai accentuată, mai puternică. Eu vă garantez că nu e Neamțu. A existat acum două săptămâni un conflict la Slănic Modlova în care Neamțu nu va mai face jocul lui Simion niciodată în viața voastră. Nu pot să spun, e prea rușinos, doar dacă Neamțu vrea să spună. Nu pot să spun. Așa ceva nu s-a întâmplat…n-am auzit în viața mea. Nu pot să spun. S-a întâmplat ceva foarte urât. Nu mai vreau să vorbesc pe tema asta, mi-e și jenă să mai vorbesc despre asemenea oameni care …mai vrea și să fie președintele României. Nici nu vreau să îl mai văd la televizor.”, a declarat fostul parlamentar AUR.

De asemenea, el a susținut că George Simion este o persoană duplicitară și lipsită de onestitate, asociind această trăsătură cu influențe negative.

„L-am susținut pe Simion, l-a înjurat pe Neamțu, l-a făcut în toate felurile, a vrut să-l bată. Mi-a spus Neamțu. M-am rugat la Dumnezeu. Oare fac bine ce fac? În lacrimi m-am rugat, vă jur. Cum să susții un om care nu merită? Nedemn, viclean. Când am ieșit din biserică primesc un mesaj uitați ce a postat Simion pe TikTok, că Becali e istorie. El îmi tot dădea mesaje că credea că cu Gigi mai poate. L-am iertat, dar nu să fie președintele României, că viclenia e trăsătura dracilor. Eu și minciuna o mai accept. Dar viclenia e drăcească”, a mai spus Becali.

Amintim că Gigi Becali a intrat în Parlamentul României pe lista AUR, dar a ales să se retragă din formațiune după ce partidul a susținut candidatura Anamariei Gavrilă, președinta POT, pentru alegerile prezidențiale.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare