Accident aviatic în Kenia. Cel puțin 6 morți după ce un avion s-a prăbușit la Nairobi

Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost grav rănite după ce un avion ambulanță s-a prăbușit joi după-amiază peste mai multe locuințe din periferia Nairobi, au anunțat autoritățile locale, potrivit AFP.

În avion, „am pierdut patru persoane, între care pilotul. În casa pe care a căzut există răniți grav și două persoane au murit”, a declarat pentru presă Henry Wafula, administratorul districtului Kiambu, unde s-a produs accidentul.

El a precizat că două persoane, printre care o bătrână, au fost grav rănite și transportate la spital.

La fața locului, echipa AFP a observat că au rămas doar fragmente împrăștiate ale aeronavei și locuințe complet distruse, peste care s-a prăbușit avionul.

La ora locală 18:00 (15:00 GMT), în fața a sute de trecători, un excavator ridica molozul pentru a căuta eventuali supraviețuitori.

Avionul, care decolase de pe un aeroport mic din centrul Nairobi, avea ca destinație Hargeisa, capitala Somaliland, a informat compania AMREF Flying doctors, operatorul aeronavei, printr-un comunicat.

„În prezent, colaborăm pe deplin cu autoritățile aeriene și echipele de urgență pentru a stabili faptele”, a adăugat directorul companiei, Stephen Gitau, în comunicat.

„O locuitoare din Kiambu a povestit pentru AFP că ‘Avionul a luat foc în aer’ și apoi s-a prăbușit ‘într-un loc unde se aflau circa 12 case’.”

„Irene Wangui, o altă locuitoare, a spus că ‘Avionul a trecut foarte aproape de imobilul nostru și l-a făcut să se zguduie’ și că după prăbușire a văzut ‘bucăți de trupuri împrăștiate peste tot’.”

Margaret Wairimu, a cărei casă a fost complet distrusă de incendiu, a declarat cu lacrimi în ochi pentru AFP:

„Am pierdut totul. Dar, mulțumesc lui Dumnezeu, copiii mei nu era în împrejurimi.”

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare