Al doilea termen în dosarul lui Vlad Pascu, la Curtea de Apel Constanţa. A fost condamnat la zece ani de închisoare la prima instanță

Cel de-al doilea termen al procesului în care Vlad Pascu a fost condamnat în primă instanță la zece ani de închisoare, în urma accidentului rutier produs în localitatea 2 Mai, este programat miercuri la Curtea de Apel Constanța.

Ședința de judecată urmează să înceapă la ora 11:00. La primul termen, care a avut loc pe 9 aprilie, avocații recent angajați ai lui Vlad Pascu au solicitat o amânare. Avocatul Liviu Cristescu, unul dintre noii apărători, a explicat că cererea a fost făcută pentru a le permite să pregătească apărarea, având în vedere implicarea lor recentă în dosar. De asemenea, acesta a menționat că urmează să analizeze motivele de apel depuse de părțile vătămate, pe care le-a descris ca fiind ample. Potrivit lui Cristescu, în termenul următor vor fi discutate toate cererile depuse până în prezent, dar și cele care urmează a fi formulate, atât de către victime, cât și de către apărare.

La același termen, Mihai Pascu, tatăl inculpatului, a declarat în fața jurnaliștilor că își exprimă regretul față de fapta comisă de fiul său și că nu solicită eliberarea acestuia. El a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a precizat că înțelege durerea acestora, recunoscând că se află într-o poziție neputincioasă.

„Regret ceea ce a făcut fiul meu și nu am o măsură pe care să o dau la ceea ce s-a întâmplat. Nu cer ca fiul meu să fie liber. Trebuie să își ispășească pedeapsa pe care o merită”, a declarat acesta.

Instanța a decis și pedepse complementare

Vlad Pascu a fost condamnat în data de 31 ianuarie 2025 de către Judecătoria Mangalia la o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, precum și pentru părăsirea locului accidentului. Sentința nu este definitivă, fiind contestată la o instanță superioară.

Instanța de fond a decis și aplicarea unor pedepse complementare, printre care interzicerea dreptului de a fi ales sau de a ocupa funcții care implică exercitarea autorității de stat, precum și interzicerea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei. De asemenea, durata reținerii și a arestării preventive, începând cu data de 19 august 2023, va fi scăzută din pedeapsa totală.

Judecătoria Mangalia a admis parțial cererile de acordare a daunelor morale formulate de părțile civile. În acest sens, Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România a fost obligat să plătească familiilor victimelor și persoanelor rănite o sumă care depășește 1,7 milioane de euro.

Accidentul a avut loc în dimineața zilei de 19 august 2023, pe drumul național DN 39, în apropiere de localitatea 2 Mai. În jurul orei 5:25, Vlad Pascu a lovit cu autoturismul un grup de pietoni. În urma coliziunii, doi tineri și-au pierdut viața, iar alți trei au fost răniți. Pascu a părăsit locul accidentului și a fost ulterior depistat de polițiști în localitatea Vama Veche. Investigațiile au arătat că acesta se afla sub influența mai multor droguri, inclusiv cocaină, amfetamină și metamfetamină. În luna octombrie 2023, el a fost trimis în judecată pentru multiple capete de acuzare: ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, fugă de la locul accidentului și conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare