Un lider al unei formațiuni politice din Parlamentul European a solicitat, marți, ca Shou Zi Chew, directorul general al TikTok, să se prezinte pentru a oferi garanții că rețeaua socială nu a influențat în mod activ rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din România. Valerie Hayer și-a exprimat o profundă îngrijorare cu privire la procentajul voturilor obținut de „un candidat din zona extremismului de dreapta”, făcând referire la Călin Georgescu.
„Cu privire la alegerile prezidenţiale din România, este extrem de îngrijorător să vedem un candidat de extremă-dreapta luând un avans surprinzător. Un candidat împotriva NATO, împotriva Occidentului, pro-rus.
Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei, suntem martori cum social media, mai ales TikTok, a devenit un câmp de luptă pentru votanţi. Click-uri înaintea conţinutului.
Îi cerem directorului general TikTok să vină să ne vorbească şi să ne dea asigurări că platforma sa nu a încălcat în niciun fel Actul privind Serviciile Digitale.
România reprezintă un semnal de alarmă. Radicalizarea şi dezinformarea pot apărea oriunde în Europa şi pot avea consecinţe dăunătoare”, a declarat Valerie Hayer, liderul grupului Renew Europe, marți, în Parlamentul European.
Marcel Ciolacu cheamă serviciile secrete să afle de unde a fost finanțată campania lui Georgescu
Premierul Marcel Ciolacu a lăsat să se înțeleagă că campania electorală a lui Călin Georgescu a fost finanțată din exterior. El a spus că nu a fost avertizat de serviciile de informații sau de alte autorități românești cu privire la creșterea acestui candidat în opțiunile de vot, ca efect al activităților pe rețelele sociale.
„Partidele n-au făcut acest lucru pentru că legea prevede niște plafoane pentru banii cheltuielile în online. Banii folosiți în ce s-a întâmplat (campania lui Călin Georgescu, n.r.) sunt mult mai mulți decât s-a prevăzut în lege. Asta înseamnă că sursa de finanțare este una externă. Cum se spune, follow the money (luați urma banilor, n.r.)
Eu nu sunt procuror sau judecător. Nu este treaba mea, e treaba altor autorități (…) Nu trebuie interzis TikTok în România. Am trăit în comunism, nu trebuie să creăm precedente de acest gen, fie că ne convine sau nu un rezultat electoral. Trebuie să lăsăm libertatea de exprimare, nu să venim cu astfel de lucruri (…)” a spus premierul.



