În ultimele 24 de ore s-au înregistrat cantități de precipitații care au depășit valorile normale de 15 l/mp/24h la mai multe stații hidrometrice din țară, cele mai ridicate fiind consemnate într-o stație din spațiul hidrografic Olt, potrivit unui anunț făcut sâmbătă de Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„Total: 35 stații unde s-au înregistrat precipitații de peste 50 l/mp, izolat cu valori de peste 70 l/mp”, a transmis instituția.
Conform aceleiași surse, la șase stații — trei din spațiul hidrografic Olt, una din Argeș-Vedea și două din Buzău-Ialomița — s-au înregistrat precipitații de peste 70 l/mp. Cea mai mare valoare a fost măsurată în spațiul hidrografic Olt, la stația hidrometrică Mărunței, pe râul Iminog, unde s-au acumulat 80 l/mp.
De asemenea, la alte nouă stații situate în spațiile hidrografice Olt, Argeș-Vedea și Buzău-Ialomița, s-au înregistrat precipitații cuprinse între 60 și 70 l/mp.
În plus, la 20 de stații din întreaga țară — printre care stațiile hidrometrice Breasta (râul Răznic), Turburea (râul Gilort), Răcari (râul Jiu), Ciocadia (râul Ciocadia), Văleni (râul Vedea), Ciumești (Râul Doamnei), Corlătești (râul Dîmbu) și Pucioasa (râul Bizdidiel) — s-au înregistrat cantități de precipitații între 50 și 60 l/mp.
„Continuăm monitorizarea situației hidrologice și realizăm 24/24 ore fluxul informațional cu privire la evoluția debitelor și a nivelurilor pentru toate autoritățile responsabile, centrale (Ministerul Mediului, Hidroelectrica, ANIF), județene (Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență), bazinale și locale (unitățile noastre din subordine, respectiv Administrații Bazinale de Apă – ABA – și Sisteme de Gospodărire a Apelor – SGA)”, a precizat Administrația.



