Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat sâmbătă o atenționare Cod galben pentru cantități importante de ploaie, valabilă până duminică dimineață în zone montane din șase județe, precum și o informare privind vreme rece, precipitații și vânt în aproape toată țara.
Conform instituției, în intervalul 22 noiembrie, ora 10:00 – 23 noiembrie, ora 10:00, în zonele montane din județele Gorj, Vâlcea, Argeș, Hunedoara, Alba și Sibiu sunt prognozate ploi care, în special spre seară și noaptea, vor trece treptat în lapoviță și ninsoare. Cantitățile de apă sunt estimate la 25 – 30 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 40 l/mp.
Totodată, în perioada 22 noiembrie, ora 10:00 – 24 noiembrie, ora 10:00, este valabilă o informare de precipitații sub diverse forme, rafale de vânt și temperaturi în scădere, care vizează cea mai mare parte a teritoriului.
Ploile vor atinge majoritatea regiunile
Potrivit ANM, vor fi ploi în majoritatea regiunilor, iar în nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și în vestul Carpaților Meridionali sunt prognozate acumulări de 20 – 30 l/mp, cu valori izolate ce pot depăși 40 l/mp.
De sâmbătă noaptea (22/23 noiembrie), în Câmpia de Vest, Transilvania și nord-vestul Moldovei vor apărea precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, local cu depuneri de polei, urmate de ninsori slabe. În zonele montane, ninsorile vor deveni predominante și se va forma strat de zăpadă, mai ales în zonele înalte.
Vântul va prezenta intensificări, atingând în general 45 – 50 km/h sâmbătă în regiunile sud-estice, iar în cursul nopții și în nord-vestul și centrul țării. În zonele montane înalte din Carpații Meridionali, rafalele pot depăși 80 – 90 km/h.
Vremea va deveni mult mai rece sâmbătă în vest, nord și nord-est, apoi duminică și în restul teritoriului. De duminică spre luni se vor înregistra temperaturi minime negative, în special în jumătatea vestică a țării.



