Antony Blinken: Casa Albă a avut contact direct cu noii lideri din Siria

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat sâmbătă că Statele Unite au stabilit un „contact direct” cu Hayat Tahrir al-Sham (HTS), gruparea islamistă care conduce coaliția ce a preluat controlul în Siria, contribuind astfel la prăbușirea regimului lui Bashar al-Assad, conform AFP.

„Noi am fost în contact cu HTS şi alte părţi” implicate, a declarat Blinken în faţa unor jurnalişti la Aqaba, în Iordania.

Antony Blinken nu a oferit detalii suplimentare despre circumstanțele schimburilor de informații cu Hayat Tahrir al-Sham (HTS), dar a confirmat, când a fost întrebat dacă SUA aveau un contact direct cu gruparea islamistă, că acest contact există.

Este căutat jurnalistul american răpit în 2012

Blinken a explicat că schimbul face parte din eforturile de a-l localiza pe Austin Tice, jurnalistul american răpit în 2012, la începutul războiului civil din Siria.

Secretarul de stat american și-a încheiat turneul regional în care a vizitat Turcia, Irak și Iordania, țări vecine Siriei. La Aqba, el a participat la discuții cu diplomați arabi, europeni, turci și cu trimisul special al ONU pentru Siria, Geir Pedersen.

Participanții au convenit că procesul de tranziție din Siria trebuie să fie „condus de sirieni” și să ducă la formarea unui guvern incluziv, non-sectar și reprezentativ, conform unui comunicat comun.

HTS a preluat controlul unei mari părți a Siriei, inclusiv capitala Damasc, după o ofensivă de 11 zile din Idlib, nord-vestul țării. Acest atac a dus la prăbușirea regimului lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, care a durat aproape 50 de ani.

Condusă de Abu Mohammad al-Julani, HTS susține că s-a distanțat de jihadism, dar continuă să fie considerată o organizație „teroristă” de mai multe guverne occidentale, inclusiv de către Statele Unite.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare