Atac cu drone la graniţa României. Armata a ridicat avioanele de luptă

România a fost în stare de alertă noaptea trecută, după ce o dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al țării, ca urmare a unui nou atac asupra Ucrainei. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert prin care avertizau asupra posibilității căderii unor obiecte din aer în zona de nord a județului Tulcea. Ministerul Apărării Naționale a transmis printr-un comunicat că patru avioane de luptă au fost ridicate de la sol pentru a monitoriza situația, descrisă în mesajul RO-Alert ca fiind o „alertă extremă”. Incidentul a avut loc la scurt timp după ce Vladimir Putin i-a transmis lui Donald Trump că își dorește pace.

Mesajul RO-Alert a fost trimis populației cu puțin timp înainte de miezul nopții.

„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori. Durata estimată: 90 minute” – a fost avertismentul primit de locuitorii din Tulcea.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea a primit un apel de la un locuitor care a raportat că a auzit o bubuitură în zona Grindu.

„În urmă cu scurt timp, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis un mesaj de tip RO-Alert pentru zona de Nord a județului Tulcea, informând locuitorii despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Acest mesaj a fost transmis după ce structurile de apărare a frontierelor au detectat posibile ținte în apropierea graniței României”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.

Spațiul aerian al României a fost survolat pentru scurt timp

Conform Ministerului Apărării Naționale, o țintă aeriană a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian național, în apropiere de localitatea Reni, avansând aproximativ un kilometru în interior, după care s-a îndreptat către Ucraina.

„În noaptea de miercuri, 12 februarie, spre joi, 13 februarie, sisteme de drone rusești au lansat un nou atac asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei cu România. Deoarece sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat ținte aeriene care se deplasau pe diverse traiectorii în spațiul aerian ucrainean, aproape de granița cu România, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în jurul orei 23, solicitând instituirea măsurilor de alertare a populației în județele Tulcea și Galați”, a transmis Ministerul Apărării Naționale printr-un comunicat.

În urma investigațiilor, a fost identificată o posibilă zonă de impact pe teritoriul României, la aproximativ 10 kilometri est de limita administrativă a municipiului Galați. Nu au fost raportate pagube materiale. Pentru a gestiona situația, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și alte două aeronave Eurofighter ale Forțelor Aeriene Spaniole, aflate în misiuni de poliție aeriană, au fost ridicate de la sol de la Baza 86 Aeriană Borcea și Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

„Sistemele radar ale MApN au identificat, în jurul orei 00:30, o țintă aeriană care a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian național, în apropiere de localitatea Reni, avansând circa un kilometru în interior, după care s-a întors către spațiul aerian ucrainean. Totodată, a fost identificată o posibilă zonă de impact pe teritoriul național, la aproximativ 10 kilometri est de limita administrativă a municipiului Galați, fără a se înregistra pagube materiale”, a adăugat Ministerul Apărării Naționale.

Anchetă în zona semnalată

În jurul orei 01:10, alerta aeriană a fost ridicată în județele Tulcea și Galați, iar cele patru aeronave de luptă s-au întors la bazele lor.

Conform procedurilor, forțele Ministerului Apărării Naționale vor efectua astăzi verificări în zona identificată, precum și în alte regiuni din apropierea obiectivelor ucrainene atacate. Acest incident nu este unul singular, în contextul războiului din Ucraina, spațiul aerian al României fiind încălcat de mai multe ori de drone rusești.

Atacul cu drone asupra Ucrainei, petrecut noaptea trecută, vine în contextul în care Vladimir Putin i-a transmis omologului său american că își dorește pace. Cei doi au avut o convorbire telefonică de o oră și jumătate, în care au discutat mai multe subiecte, inclusiv încetarea conflictului din Ucraina.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare