Andreea Bălan și Victor Cornea sunt împreună de aproximativ un an și jumătate, iar prietenii lor se așteaptă ca cei doi să se căsătorească în curând. Artista a fost anterior căsătorită cu George Burcea, cu care are două fetițe. Nașii lor de cununie și de botez pentru una dintre fetițe au fost Aurelian Temișan și soția sa, Monica Davidescu.
Cu toate acestea, Aurelian Temișan a refuzat să o cunune din nou pe Andreea Bălan. Deși a avut rolul de naș la botezul fiicei acesteia, Clara, cântărețul a declarat că nu ar accepta să o cunune pe Andreea cu Victor Cornea.
„Și eu o să îi spun: „Pentru că te iubesc atât de mult, nu o să fac acest pas!”, o să zic că simt că nu am avut o mână atât de bună și de aceea nu aș… Nu, nu… o să îi spun: „Ia-ți mireasă ziua bună!». Nu! „Dacă eu îți închid ușa, ia vezi ce uși se deschid pentru tine!”. Mi-e suficient! Am nășit-o o dată și liantul relației noastre este Clara”, a spus Aurelian Temișan pentru Click!.
Nu se grăbește să fie din nou mireasă
Chiar dacă Andreea Bălan a mărturisit că are o relație foarte frumoasă cu Victor Cornea, artista a declarat că nu pentru ea doar iubirea contează și nu căsătoria, despre care spune că nu se grăbește s-o facă.
„Văd că contează pentru societate. Toată lumea mă întreabă: când te măriți, de ce nu te măriți? Sufletele nu se căsătoresc, sufletele se iubesc! Deci pentru noi nu contează. Mai avem lucruri de făcut, Victor are 30 de ani și este în plină carieră și în plină ascensiune. Este pe locul 68 mondial în tenis, ceea ce înseamnă un lucru extraordinar de greu. El nu are niciodată pauză, joacă 40 de săptămâni pe an. Deci întrebarea asta, când te măriți?, este doar aici în 3D, hai să mergem mai departe și să ne dăm seama că iubirea contează”, a declarat Andreea Bălan.



