Avocata lui Călin Georgescu, fost candidat la președinție, susține că deține dovezi conform cărora un înalt oficial european ar fi fost implicat în anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.
De asemenea, se pare că judecătorii CEDO ar putea lua măsuri pentru a restricționa atribuțiile celor care se amestecă în procesul electoral. Călin Georgescu continuă să facă demersuri la nivel internațional, iar posibile decizii ar putea veni chiar din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene. În acest context, ar putea fi inițiate proceduri împotriva României.
În ceea ce privește cazul de la CEDO, acesta este în prezent în examinare pe fondul plângerii depuse. Judecătorii trebuie să analizeze dacă intervențiile în procesul electoral, printr-o anumită hotărâre, au fost justificate sau nu.
„Din 6 decembrie a Curții Constituționale, dacă a fost un demers legitim sau nu și care sunt măsurile și recomandările pe care judecătorii le vor face.
Domnul Georgescu crede cu adevărat în dreptul la democrație în România și va insista să ne judecăm până la final pentru că decizia Curții Europene în acest caz va evita un alt precedent, va face o judecată care va limita atribuțiile participanților la procesele electorale astfel încât niciodată să nu mai asistăm la asemenea grosolănie.
Vom avea o hotărâre să zicem așa din partea Ombudsmanului european. Cererea de a sesiza Curtea de Justiție cu declanșarea procedurilor de infringement împotriva României este o altă jurisdicție pentru care domnul Georgescu are deschisă calea unei acțiuni la Curtea de la Luxembourg.
Avem aprobarea de a deschide noi această acțiune. Deținem din ce în ce mai multe dovezi despre implicarea Comisiei Europene, a unui comisar european în manipularea procesului electoral din România”, a declarat avocata Maria Vasii la Realitatea Plus.



