Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a reacționat miercuri la apelul președintelui american Donald Trump de a se preda, avertizând că orice atac american va provoca „pagube ireparabile”, potrivit Reuters și AFP.
În primul său discurs televizat de vineri, liderul suprem a afirmat că Iranul nu va accepta nici pace, nici război impuse.
„Oamenii inteligenți care cunosc Iranul, națiunea iraniană și istoria ei, nu îi vor vorbi niciodată acestei națiuni într-un limbaj amenințător pentru că știu că națiunea iraniană nu se va preda”, a spus el la televiziune.
„Americanii ar trebui să știe că orice intervenție militară americană va fi însoțită, fără îndoială, de pagube ireparabile”, a adăugat liderul suprem iranian.
„Știm exact unde așa-numitul ‘Lider Suprem’ se ascunde. El este o țintă ușoară, dar este în siguranță acolo – Nu îl vom elimina (ucide!), cel puțin deocamdată”, a scris Trump marți pe rețeaua Truth Social. „Dar nu dorim rachete trase asupra civililor, sau asupra soldaților americani. Răbdarea noastră se termină”, a completat președintele american, într-o serie de mesaje legate de conflictul în desfășurare între Israel și Iran.
„CAPITULARE NECONDIȚIONATĂ”, a subliniat Trump într-unul dintre aceste mesaje, scris astfel, cu majuscule, numai cele două cuvinte și fără alte detalii.
Mai devreme în aceeași zi, el a cerut Iranului să semneze fără condiții acordul dorit de SUA, menit să asigure că Teheranul nu va putea dezvolta arme nucleare.



