Mohamed Salah, fotbalistul egiptean, a anunțat vineri într-un interviu acordat Sky Sports că va părăsi Liverpool la sfârșitul sezonului, conform unei informații oferite de L’Equipe.
„Îmi doresc foarte mult să câștig Premier League cu Liverpool. Este ultimul meu sezon la club, așa că vreau să realizez ceva special pentru oraș”, a spus Mohamed Salah.
Ajuns la club în 2017, atacantul de 32 de ani va pleca în luna iunie, ca jucător liber de contract. În actuala ediție de Premier League, Salah a marcat 17 goluri și a oferit 13 pase decisive în 18 meciuri. El a câștigat o singură dată campionatul Angliei cu Liverpool, în sezonul 2019-2020.
Echipa antrenată de Arne Slot se află pe primul loc în campionat, cu un avans de șase puncte față de Arsenal, ocupanta locului secund, și un meci mai puțin disputat. Duminică, Liverpool va întâlni marele rival Manchester United.
În timpul mandatului predecesorului său, Juergen Klopp, Salah a câștigat aproape toate trofeele posibile. Pe lângă titlul de campion al Angliei, el a cucerit o Ligă a Campionilor, o Cupă a Angliei și două Cupe ale Ligii engleze, precum și o Supercupă a Europei și o Cupă Mondială a Cluburilor.
Vrea un ultim trofeu cu Liverpool
Totuși, Salah consideră că actuala echipă a lui Liverpool, care include aproape jumătate dintre jucătorii care au avut succes sub comanda lui Klopp, trebuie să câștige un alt trofeu, în special o a doua coroană în Premier League.
„Motivația mea în acest sezon a fost să câștig un trofeu și să fiu o parte importantă în câștigarea acestui trofeu, în special Premier League”, a spus egipteanul.
„Cred că echipa are în continuare nevoie de un trofeu. Jumătate din echipă sunt ca mine, Trent (Alexander-Arnold), Virgil (Van Dijk), Alisson, Robbo (Andy Robertson). Avem nevoie să câștigăm un alt trofeu înainte să plecăm cu toții”, a adăugat Salah.
Întrebat dacă Liverpool are nevoie de un al doilea titlu pentru a-și întări moștenirea, el a răspuns: „Da, cu siguranță”.
„Am câștigat aproape tot, dar am câștigat o singură dată Premier League. Sper să o putem câștiga de două ori, ceea ce ar fi extraordinar”, a concluzionat Salah.



